Concert „Lumina Învierii” la Catedrala din Rădăuți



Mihai Frunză: ”Am susținut imediat inițiativa acestor concerte la Catedrală”
Mihai Frunză: ”Am susținut imediat inițiativa acestor concerte la Catedrală”

Duminică, 4 mai, de la ora 18, Catedrala Rădăuți va găzdui concertul de cântece religioase „Lumina Învierii”. De peste 5 ani, credincioșii ortodocși și catolici se reunesc la catedrală în preajma celor două mari sărbători creștine, Paștele și Crăciunul, pentru aceste concerte devenite tradiționale.
La concertul de duminică vor interpreta cântece religioase din repertoriul pascal Corala Bucovina și Corala Academica din Câmpulung Moldovenesc, corul Parohiei romano-catolice din Rădăuți, corul Parohiei greco-catolice din Rădăuți, corul Grupului Școlar Agricol „Andronic Motrescu” și al Colegiului Tehnic, corul Parohiei „Sf. Gheorghe” din Laura, corul Catedralei din Rădăuți.
„Sărbătorile religioase sunt pentru credincioși momente sfinte de preamărire a lui Dumnezeu și de înnoire spirituală. De aceea am dorit ca, la sărbătoarea Paștelui și a Crăciunului, să aducem un plus de bucurie creștinească prin cântec, prin aceste concerte”, a afirmat inițiatorul lor, preotul Ilie Sfîrnaciuc de la Catedrala Rădăuți.
În cei câțiva ani de când au loc, concertele de la Catedrală au devenit evenimente așteptate de cei din zona Rădăuți, atât pentru public, cât și pentru coriști.
Organizatori, alături de Catedrala Rădăuți, sunt Primăria municipiului Rădăuți și Casa de cultură. „Am susținut imediat inițiativa acestor concerte la Catedrală, deoarece ele sunt o dovadă vie a frumoasei armonii și a respectului care există la Rădăuți între creștini, între credincioșii de diverse confesiuni. Concertele de Paști și de Crăciun de la Catedrală au devenit de câțiva ani evenimente reper în calendarul cultural al localității”, a apreciat primarul municipiului Rădăuți, Mihai Frunză.