Turneu național

Concert incendiar cu trupa „Vița de Vie”, la Casa de Cultură



Trupa „Vița de Vie” vine la Suceava
Trupa „Vița de Vie” vine la Suceava

Aflată într-un turneu național ce marchează celebrarea celor 15 ani de activitate, trupa „Vița de Vie” va concerta, pe 16 noiembrie, începând cu ora 19:30, pe scena Casei de Cultură Sindicatelor Suceava. Fanii trupei „Vița de Vie”, care așteaptă de câțiva ani reîntâlnirea cu liderul trupei, Adrian Despot, și colegii săi, vor putea procura bilete de la secretariatul Casei de Cultură Suceava. Acestea costă 60, 70 sau 80 lei, în funcție de așezarea locurilor în sala de spectacol.
Membrii trupei „Vița de Vie” le vor oferi fanilor posibilitatea de a reasculta melodii de succes, transpuse într-o manieră inedită pe instrumente reci. ”Visele”, ”Vino la mine”, ”Liber”, Basul și cu toba mare”, ”Ce contează” sau ” Praf de stele” sunt doar câteva dintre piesele reorchestrate în variante acustice ce vor răsuna, aproximativ două ore, pe scena Casei de Cultură din Suceava.
“Vița de Vie Acustic”,același concert inedit care a înregistrat un succes imens încă de la prima reprezentație susținută cu casa închisă pe scena Operei Naționale București, urmează să ajungă la Suceava și în alte 11 orașe importante din țară.