Primăria și Consiliul Local al Comunei Poiana Stampei, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, organizează pe 13 aprilie 2023 manifestarea „Joia Mare la Poiana Stampei”, un eveniment cu tradiție care ajunge anul acesta la cea de-a IX-a ediție. Evenimentul, inclus în calendarul Programului „Paștele în Bucovina” al Consiliului Județean Suceava, va începe cu slujba oficiată de preoții parohi Sorin Ilie Cormoș și Constantin Jbanca la biserica din centrul comunei.
Tot la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” va avea loc un concert extraordinar de pricesne. Alături de invitații Mara Miron, Nicoleta Pralea, Surorile Maria și Andreea Irimescu, Antonia Tătaru, Grupul Vocal „Flori de Merișor”, Grupul Vocal „Flori de pe Dorna” și Corul Bisericii din Poiana Stampei, îi va încânta pe cei prezenți invitatul special al ediției din acest an, interpreta de folclor Oana Bozga Pintea.
Manifestările din Joia Mare vor fi continuate cu expoziția de ouă încondeiate cu vânzare și de o prezentare a produselor tradiționale de post dedicate Săptămânii Patimilor.
„Vă așteptăm cu mare drag și în acest la Sfânta Biserică din centrul comunei Poiana Stampei, unde ne vom deschise sufletul către Dumnezeu prin rugăciunile înălțate de preoții noștri parohi, precum și prin pricesnele ce vor fi cântate de artiștii comunității noastre și cu precădere de îndrăgita și cunoscuta artistă Oana Bozga Pintea. Expoziția de ouă încondeiate va fi hrană pentru frumusețea sufletelor ce vor veni să le vadă, iar bucatele de post făcute de vrednicele gospodine din Poiana Stampei ne vor pune la grele încercări poftele ce le vom avea. Vă așteptăm cu mare drag la acest eveniment atât dimineață, la Sfânta Slujbă din Joia Mare și, începând cu ora 12.00, la concertul de pricesne și expoziția de ouă încondeiate și mâncăruri delicioase de post!”, a precizat Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei.
Paștele în Bucovina
Concert de pricesne, expoziție de bucate și ouă încondeiate în Joia Mare, la Poiana Stampei
