Eveniment

Concert de Crăciun, organizat de Liceul de Artă Suceava

Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, în colaborare cu Complexul Muzeal Bucovina și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași și Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, au organizat joi, la Suceava, concertul de colinde „Strop de ler”. Manifestarea a adus în fața publicului sucevean două ansambluri muzicale de excepție, care s-au remarcat atât prin formula instrumentală, varietatea repertoriului, cât și prin calitatea interpretării. În prima parte a concertului a evoluat Ansamblul de percuție „Alternances” al Universității de Arte „George Enescu” Iași , condus de conf. univ. dr. Florian Simion, alături de pianista Aurelia Simion. În partea a doua publicul a avut ocazia să audieze în premieră una din capodoperele genului vocal – simfonic contemporan – Suita a doua de Crăciun pentru soprană, tenor, cor de copii și orchestră de Viorel Munteanu – protagoniști fiind soprana Cătălina Chelaru, tenorul Adrian Ionescu (ambii de la Opera Română din Iași), corul pe voci egale (dirijor prof. Elena Istrate) și orchestra Liceului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, întărită cu partida de percuție de la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, toate acestea reunindu-se sub bagheta dirijorală a profesorului Constantin Belciug.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Opt concerte, șapte orașe, săli arhipline, bilanțul primului turneu național de Crăciun susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora