Turneul de vară

Concert cu Sistem și Heaven la Cetatea de Scaun a Sucevei

– Sâmbăta viitoare, tot acolo va fi organizat și un spectacol folcloric ce va fi transmis în direct pe televiziunea Favorit
Cu toate că vara a trecut, sucevenii vor putea să se distreze în continuare, tot cu mici și bere, ascultând muzică populară și concerte de muzică ușoară, pe platoul Cetății de Scaun, în cadrul Turneului de Vară.
Evenimentul, organizat de Transilvania General Import – Export și European Drinks, în parteneriat cu Primăria Suceava, va avea loc săptămâna viitoare, pe parcursul a două zile – 22 și 23 septembrie.
În seara zilei de 22 septembrie va fi concert cu Heaven, Esenzza, Adi Molnar, Mărgineanu și Sistem, iar a doua zi, între orele 14.00 și 19.00 va fi un concert de muzică populară, transmis în direct pe televiziunea Favorit, cunoscuta prezentatoare de televiziune Mărioara Murărescu fiind organizatoarea emisiunii.
“E un bun prilej pentru suceveni să se distreze, să asculte muzică bună și să bea un pahar de bere, la un mic cald, chiar dacă acest Turneu de Vară ajunge la noi cu întârziere, în toamnă”, a declarat primarul Ion Lungu.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”
Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

„Slobozâ-ne gazdă-n casă și primiți colinda noastră”, concert caritabil, la Sala de Festivități a Gării Burdujeni

Târgul de Crăciun din parcul Ariniș din Gura Humorului se deschide la finalul acestei săptămâni cu numeroase concerte și evenimente dedicate copiilor