Conceptul pe care Dacia îl prezintă la Geneva se numește Duster, model de tip crossover



Conceptul pe care Dacia îl va prezenta la salonul auto de la Geneva se numește Duster și este un model de tip crossover, care combină formele unui automobil coupe cu cele ale unui vehicul de familie de tip MPV (Multi Purpose Vehicle), a anunțat constructorul auto. „Duster, primul concept car al mărcii Dacia, este un crossover ingenios. Văzut din partea șoferului, Duster este un coupé sportiv. Văzut din partea pasagerului, Duster este un MPV (Multi Purpose Vehicle) având două uși cu deschidere în sensuri contrare”, se arată într-un comunicat al Dacia remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Conceptul are 1,49 metri înălțime, 4,25 metri lungime (cât un Logan Sedan – n.r.) și 1,64 metri lățime. Ampatamentul măsoară 2,8 metri, mașina fiind un crossover robust și sportiv, reiese din comunicat.
„O atenție specială a fost acordată performanțelor aerodinamice ale lui Duster (coeficientul Cx este de 0.30)”, menționează Dacia.
Conceptul este echipat cu un propulsor diesel de 1,5 litri care dezvoltă 105 Cai Putere, echipat cu filtru de particule. Astfel, motorul emite 139 de grame de dioxid de carbon pe kilometru și are un consum de 5,3 litri pentru 100 de kilometri parcurși.
Mașina accelerează de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 9,6 secunde.
„Duster este un crossover futurist care permite Dacia să ilustreze valorile sale de marcă, bazate pe simplitate, robustețe și autenticitate, pe un teritoriu unde nu ne-am fi așteptat. În habitaclu regăsim toată ingeniozitatea și generozitatea Dacia. Interiorul Duster degajă o senzație agreabilă datorită combinației a două culori dominante, ciocolatiu și albastru. Structura integral vitrată a pavilionului permite luminii să pătrundă în habitaclu. Scaunele față au un profil foarte subțire iar forma lor oferă ocupanților confort și o susținere optimă. Scaunul șoferului este susținut de o structură care se prelungește până la consola centrală”, notează Dacia.
Constructoul arată că airbag-ul pentru șofer este plasat în structura inferioară a volanului, lăsând loc, în partea centrală, unui ecran electronic.
„Planșa de bord include și un torpedo cu capacitatea de 20 litri. Spații de depozitare suplimentare, cu capacitatea de 8 litri, se află dispuse în portiere. O altă cutie este disimulată în spătarul scaunului dreapta spate. Ușor accesibilă, aceasta culisează din portbagaj”, se arată în comunicat.
Constructorul din Mioveni notează că mașina poate avea două sau patru locuri.
„Nu este nevoie decât de câteva secunde pentru a trece de la o configurație «4 locuri, mod de utilizare cotidian» la o configurație «2 locuri, mod sportiv». Cu ajutorul unui simplu buton, scaunul pasagerului culisează pe șine ascunse în planșeu, alunecând sub scaunul șoferului. Cele două scaune se transformă într-unul singur, degajând un volum de încărcare de 2 metri cubi ce permite îmbarcarea unei biciclete. Aceasta se fixează cu ușurință datorită unor sisteme de ancorare aflate sub bancheta spate și în planșeu”, arată Dacia.
Evenimentul auto din Geneva, Elveția, este unul dintre cele mai importante din Europa. Salonul se va desfășura între 3 și 15 martie, primele două zile fiind rezervate presei.