Avanpremiera

Conceptul Nissan Qazana – primul teaser



Nissan Qazana Concept - Teaser
Nissan Qazana Concept - Teaser

Nissan a confirmat de ceva vreme prezentarea unui concept ce prefațează un viitor crossover de mici dimensiuni. Botezat Qazana, modelul programat să debuteze la Geneva promite să aducă un suflu nou pe linie de design în gama Nissan.
Prima imagine oficială cu acest model a fost furnizată astăzi, 11 februarie. Este vorba de un teaser în care este înfățișată doar o frântură a secțiunii frontale, restul formelor mașinii fiind învăluite în mister. Imaginea ne dezvăluie un model al contrastelor, conceptul Qazana având o capotă scurtă dar pasaje ale roților puternic evidențiate, blocuri optice cu aspect futurist și oglinzi cu design retro.
Nu se cunosc foarte multe detalii despre prototip, însă se știe că modelul de serie va intra pe piețele din Europa în anul 2010. Acesta va dispune de o caroserie în 5 uși, și de un interior inteligent organizat pentru a oferi spațiul și confortul necesar pentru patru pasageri.
Qazana se va poziționa sub Qashqai și va fi asamblat în Anglia la uzina din Sunderland.



Recomandări

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina