Djokovic a continuat să-l bată pe Nadal cu propriile-i arme. A alergat mult și a dat tare. Nadal a plusat în direcția greșită, dar singura pe care o cunoaște, încercând să alerge și mai mult și să lovească și mai tare. La un anumit moment, părea că reușise să-l sufoce pe Nole, dar după setul de orgoliu, spaniolul a fost cel care a căzut. Bref, a fost o finală în care nu puteau lipsi lovituri sau schimburi uimitoare, doar jucau primii doi tenismani ai lumii, dar aceste lovituri sau schimburi veneau din același registru al jocului în forță. Singur Djokovic a mai încercat niște scurte, urmate de loburi, sigur că și datorită posibilității de a juca mai variat a și avut câștig de cauză. Totuși, pe o asemenea suprafață rapidă, formula serviciu-vole aproape că n-a existat! Poate și pentru faptul că serviciile celor doi nu sunt printre punctele forte în circuit. De aceea au fost schimburi atât de lungi, fiindcă nu prea se deranjau cu serviciul, nici măcar cu primul. Probabil că ăsta este și ultimul lucru care îl mai păstrează pe Federer la nivelul lor. Este cât se poate de clar că elvețianul este singurul în fața căruia indestructibilul Djokovic simte emoție. Oricum, dacă fructifica una din acele blestemate mingi de meci, la cât de îndrăcit a jucat Nadal în finală, aproape singur elvețianul nu i-ar fi făcut față. Părere de rău aș fi simțit pentru oricine ar fi pierdut într-un astfel de mod semifinala, dar mai ales pentru Roger și mai ales că a fost cu repetiție. Și apropo de acest deja vu, trebuie să spun că din punctul meu de vedere acel meci nu trebuia să aibă loc! Iată de ce… La turneele de mare șlem, tabloul este de așa natură făcut, încât în semifinale, dacă s-ar respecta calculul hârtiei, favoritul 1 să joace cu 4, în timp ce favoritul 2 joacă împotriva lui 3. Așa a fost și la Roland Garros, când în penultimul act au fost prezenți aceiași protagoniști, numai că atunci Nadal era favorit 1, așa că Djokovic și Federer s-au înfruntat din postura de favoriți 2 și 3. De data asta, la americani, Djokovic era cotat cu prima șansă, deci încrucișarea trebuia să fie alta. Iată însă că altfel merge treaba la US Open. Dar, întrebare legitimă, de ce anul trecut au jucat în semifinală tot Djokovic și Federer, care la acel moment erau favoriți 3, respectiv 2?
Două vorbe și despre finala fetelor. Cum era de așteptat, și aici accentul s-a pus tot pe forță. Grația feminină n-a putut fi nicicum detectată. Serena, masivă dintotdeauna, de data asta părea la gabarit maxim, cu niște picioare parcă de pachiderm. A câștigat Stosur care măcar arată ca un atlet. Cred că destui bărbați și-ar dori brațe definite ca ale australiencei!
