Spitalul Municipal Vatra Dornei a fost sancționat de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava cu amendă în valoare de o mie de lei, din cauza unor medici angajați care s-au abătut de la normele în vigoare. Măsura a fost luată în cursul lunii februarie, în urma unui control, când s-a descoperit că unii doctori au eliberat pacienților, la externarea din spital, certificate de concedii medicale ilegale. Luna trecută, pentru diverse abateri, de sancțiuni au mai avut parte și opt medici de familie, precum și trei medici specialiști. Au tras chiulul de la serviciu Astfel, potrivit raportului întocmit de CAS și dat publicității ieri, de purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean, în cazul a doi medici de familie din Dolhasca care au tras chiulul de la serviciu s-a dispus diminuarea cu 10% a valorii minim garantate a punctului „per capita” pe luna februarie.
Alți trei medici de familie, din Ipotești și respectiv Dolhești și Mitocu Dragomirnei, au primit avertisment, în timp ce un al patrulea, din Dolhasca, a trebuit să suporte o amendă de o mie de lei, măsurile în cauză fiind luate pentru acordarea de certificate de concedii medicale ilegale.
Totodată, doi medici de familie, din Dolhasca și respectiv Hârtop, care s-au făcut vinovați de neconsemnarea în documentele de evidență a serviciilor medicale raportate și decontate de către CAS Suceava, au fost obligați să restituie sumele reprezentând contravaloarea serviciilor medicale raportate, decontate și neconsemnate în documentele de evidență a serviciilor medicale existente la nivelul cabinetelor medicale, în valoare totală de 1.709,55 lei.
A recomandat investigații nejustificate Tot luna trecută, pentru nerespectarea programului de lucru, împotriva unui medic specialist din municipiul Suceava s-a dispus diminuarea valorii minim garantate a unui punct pentru luna ianuarie cu 10%.
Alți doi medici specialiști, ambii din Vatra Dornei, au fost sancționați pe motiv de eliberare de certificate de concedii medicale ilegale. În timp ce un doctor s-a ales doar cu un avertisment, celălalt a trebuit să suporte o amendă în cuantum de 2500 lei. În afară de asta, în cazul celui de-al doilea, pe lângă amendă s-a luat și măsura diminuării valorii minim garantate a unui punct pentru luna februarie cu 10%, deoarece s-a demonstrat că a făcut recomandări nejustificate de investigații paraclinice.





