Circa 1.200 de angajați din învățământul sucevean au beneficiat, în 2019, de concedii ieftine, la mare sau în stațiuni balneoclimaterice, prin intermediul ofertelor puse la dispoziție de Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS).
Destinațiile de vacanță pentru membrii de sindicat includ stațiunile Eforie Nord și Olimp, de pe litoralul românesc, și stațiunile balneoclimaterice Băile Felix și Căciulata.
Prof. Dumitru Irimia, vicepreședintele ASIS, a menționat că solicitări au fost din tot județul, atât pentru concedii de relaxare, cât și pentru tratament. „Avem parteneriate cu unitățile hoteliere din stațiunile enumerate, astfel încât membrii noștri de sindicat să se bucure de condiții bune de cazare și prețuri avantajoase. Hotelurile sunt aceleași din oferta anilor trecuți. Cei care au fost în concedii acolo au fost mulțumiți, dat fiind faptul că hotelurile au fost renovate, au mobilier nou și aer condiționat”, a menționat Irimia.
La Eforie Nord, ASIS are parteneriate cu hotelurile Petrolul și Traian, hotelul Pam Beach este pentru Olimp, la Căciulata oferte sunt la hotelul Traian, iar în stațiunea Felix sunt la dispoziție hotelurile Padiș Odihnă și Padiș Tratament.
E o alternativă mult mai ieftină la care profesorii apelează, tocmai prețul fiind atuul acestor oferte propuse de sindicat.
De exemplu, un sejur de șase nopți la Pam Beach – Olimp, în vârf de sezon, cu prânz și cină, ajunge la 1.275 de lei/persoană, iar în perioadele de iunie sau septembrie coboară sub 1.000 de lei.
La Padiș Odihnă, din Felix, șapte nopți, cu mic dejun și cină, costă 1.120 de lei, iar un pachet de trei nopți, cu mic dejun, cină și tratament ajunge la 480 de lei.
De asemenea, la Eforie Nord, la Hotel Traian, o ofertă în vârf de sezon, de șapte nopți cu demipensiune, ajunge la 1.015 lei, iar aceeași ofertă, însă de 12 nopți, ajunge la 1.740 de lei.
De regulă, prețurile depind de perioada în care solicitantul dorește să meargă în concediu, ofertele din plin sezon fiind ceva mai piperate.
„Sperăm ca și tichetele de vacanță să fie o certitudine și în acest an, pentru că în continuare, în învățământ, sunt foarte mulți angajați cu salarii foarte mici, care trebuie să se bucure de o perioadă de odihnă. Au fost și pensionari, membri ASIS, care ne-au solicitat bilete, în special pentru tratament. Solicitări au început să vină din ianuarie, sunt persoane care merg an de an în aceste locuri, sunt mulțumite de condiții, s-au obișnuit și ne solicită în fiecare an oferte”, a mai spus Irimie.
Repartiția biletelor nu ține cont de anumite criterii, iar oferta completă a sindicatului poate fi consultată pe www.suceavasji.ro.