Transfer

Conacul Vârnav Liteanu din Liteni a fost preluat de Institutul Național al Patrimoniului

Casa Vârnav Liteanu va fi transformată într-un centru de pregătire pentru restauratori
Casa Vârnav Liteanu va fi transformată într-un centru de pregătire pentru restauratori

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că Guvernul României a aprobat, joi, o hotărâre pentru darea în administrarea Institutului Național al Patrimoniului a Casei Vârnav Liteanu, din orașul Liteni. Clădirea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice a județului Suceava. Bogdan Gheorghiu a amintit că această casă boierească, ridicată în secolul al XVIII-lea, a fost donată Ministerului Culturii de către un descendent al domnitorului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza. Gheorghiu a mai spus că Ministerul Culturii a încheiat un contract de donație cu proprietarii. Potrivit ministrului Culturii, clădirea de patrimoniu urmează să parcurgă un amplu proces de restaurare și să devină un centru de pregătire pentru restauratori, coordonat de Institutul Național al Patrimoniului, care să contribuie la dezvoltarea și consolidarea meseriilor implicate în protejarea patrimoniului arhitectural, dar și la specializarea profesioniștilor din muzee și instituții de cercetare.
Demersurile pentru preluarea Casei Vârnav Liteanu au fost inițiate de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, din noiembrie 2019, fiind necesară parcurgerea mai multor etape, obținerea a numeroase avize, inclusiv de la Ministerul Finanțelor și cel al Justiției.
Conacul a fost ridicat de boierul Teodor Vârnav Liteanu în 1790, fiind apoi refăcut în 1900.
De localitatea Liteni și de acest conac și-au legat numele patru familii cu notorietate: boierii Vârnav-Liteanu, Kogălniceanu, Krupenschi (fost primar la Iași) și Sturdza. La sfârșitul secolului XIX, aici a locuit o perioadă fiica lui Mihail Kogălniceanu, Lucia, care se măritase cu un descendent al neamului Liteanu. De acest conac se leagă și numele lui Gheorghe Vârnav Liteanu, fost Ministru Plenipotențiar la Berlin, decorat cu marele cordon al Ordinului Coroana României, marele cavaler al Ordinului Albert de Bavaria, marele Cordon al Ordinului Wilhelm I, mare ofițer al Ordinului Steaua României, decedat la 23 martie 1905.
Conacul, împreună cu suprafața de 40 de ha de teren, a fost preluat de statul român comunist de la Alexandru C. Crupenschi, ginerele lui Alexandru Vârnav Liteanu, conform Decretului-Lege nr. 83/1949. După naționalizare, conacul a fost folosit de Gospodăria Agricolă de Stat Ițcani, iar în perioada 1960-2001 conacul a adăpostit o casă de copii.
Clădirea a fost retrocedată în 2003 lui Johannes Sturdza, stabilit în Germania, moștenitor testamentar al Magdalenei Crupenschi.

Ministrul Bogdan Gheorghiu și primarul Tomiță Onisii la conacul Vârnav Liteanu
Ministrul Bogdan Gheorghiu și primarul Tomiță Onisii la conacul Vârnav Liteanu
Casa Vârnav Liteanu va fi transformată într-un centru de pregătire pentru restauratori
Casa Vârnav Liteanu va fi transformată într-un centru de pregătire pentru restauratori

Recomandări

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, parte din cea de-a XI-a ediție a Zilei Europene a Sportului Școlar

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni – implicare activă în Campania Națională de Curățenie „Let’s Do It, Romania!”

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Participare de succes a elevilor Liceului „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”

Participare de succes a elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”, ediția a IX-a
Participare de succes a elevilor Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni la Concursul județean de științe „Vreau să fiu cercetător”, ediția a IX-a

Fight or Flight / Lutte ou Fuite – o temă, două limbi, o comunitate creativă la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Elev al Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, calificat la etapa națională a Concursului de Biologie „George Emil Palade”