FOTBAL PE PÂINE

Comunismul ca o boală



Nu știu exact ce legătură ar putea fi între tipul de societate și calitatea fotbalului practicat în anume țară, însă este absolut evident că între ceea ce joacă echipele din fostul (?) lagăr comunist și cele din restul Europei este o distanță colosală. Și parcă tot mai mare, pe an ce trece. Discrepanța nu există de ieri, de alaltăieri, eventual de după 1989. înainte de anul revoluțiilor lucrurile stăteau exact la fel. Nu-mi amintesc să fi reușit est-europenele să rupă gura târgului. Cele două izbânzi pe care mi le amintesc, a Stelei în Cupa Campionilor în 1986 și a lui Dinamo Kiev în Cupa Cupelor (parcă în 1986) au fost două excepții notabile dar care doar au confirmat regula. La fel ca și parcursul lui ȚSKA Moscova, din vremuri mai noi. Pe fond, însă, decalajul este nu doar enorm ci, deocamdată cel puțin, și insurmontabil. Cauzele? Habar n-am. Încerc însă să le depistez, bazându-mă pe ceea ce se vede la televizor. De pildă, la Steaua: jucători de mâna a doua, buni doar la „consum intern”, incapabili să facă față (fizic, tehnic, mental) competițiilor de alt nivel decât cel submediocru în care au crescut de mici. Tot de mici, au fost prost hrăniți (de se rup la orice atingere) și prost educați – asta se vede mai ales când, în loc să lupte pentru minge, ei cad ca vaca în careu sau oriunde se desfășoară faza. „Totul pleacă de la bani.” Afirmația ar sta în picioare dacă nu am ști că și în Est sunt, slavă Domnului, destui miliardari. Dintre care, însă, majoritatea o cârmesc tot spre Vest. Există totuși și aici câte unul care pompează sume colosale în niscai echipe. La Șahtior, de exemplu. Ăla nu are psihozele naționalist-cretine alei lui Gigi, conform cărora împiedicații noștri sunt mai buni decât împiedicații din import. Ăla și-a tras totul din străinătățuri: și antrenor, și jucători. Cu toate astea, nici Șahtior nu-i mult mai breaz decât Steaua. De ce oare? Că doar un singur jucător, italian (și bun), câștigă cât toată Steaua noastră la un loc. O explicație ar fi aceea că nici la ei campionatul nu are valoare. Că se bat între ele, de vreo 15 ani, aceleași două echipe, Șahtior și Dinamo Kiev. Nici ungurii, nici cehii ori polonezii, nu produc nimic la nivel de club. O fi vreo boală care le împiedică? O fi rămas ceva microb în aer de pe vremea comunismului?



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. De la Petru cel Mare la Vladimir Vîsoțki