Potrivit legislației și a formelor tradiționale de campanie, în Colegiul 8 Suceava am procedat la expunerea afișelor, posterelor și bannerelor candidatului PSD la președinția României, domnul președinte Mircea Geoană. Suntem în situația de a constata că sistematic materialele noastre sunt distruse sau înlocuite cu materialele de la PD-L. Cele mai evidente distrugeri ale materialelor de campanie au avut loc în comunele Bălcăuți, Șerbăuți, Frătăuții Noi, Grămești, Zvoriștea și Zamostea.
Din surse demne de încredere cunoaștem că pentru acțiunea de înlocuire sau distrugere a afișelor și posterelor candidatului PSD au fost organizate de către liderii PD-L din județul Suceava, echipe de persoane bine plătite care au acționat noaptea. Ne pare rău că a intrat în această „procedură” de activitate în teritoriu și domnul senator Tiberiu Prodan, devenit nu de multă vreme din „devotat” liberal un „vajnic” susținător al domnului Traian Băsescu.
Prin acest comunicat de presă echipa de campanie din Colegiul 8 protestează public la astfel de manifestări antidemocratice și imorale din partea liderilor PD-L. Activitatea aceasta arată câtă moralitate au și câtă temere au adunat liderii PD-L privind rămânerea la Putere cu orice preț. Alegătorii cunosc aceste fapte nedemne, iar noi îi asigurăm de respect și prin abținerea de la orice fel de replică pe măsura meritată de PD-L.
Echipa de campanie PSD – Colegiul 8