Comunicat de presă



În cursul zilei de vineri, 8 aprilie 2011, Biroul Permanent al Organizației Județene PSD Suceava s-a întâlnit pentru a dezbate chestiuni de ordin organizatoric, precum și pentru a analiza ultimele evenimente politice de la nivel județean.
La unul din punctele de pe ordinea de zi a aceastei întâlniri a fost invitat și consilierul județean Ioan Corjuc, pentru a clarifica situația legată de participarea la ședința CJ din data de 6 aprilie 2011, deși grupurile de consilieri județeni ale PSD și PNL au decis să nu se prezinte, întrucât indicatorii tehnico economici pentru drumurile județene sunt mult supraevaluați. Astfel, este limpede de înțeles că pe tronsoane de drum județean similiare, executate în cursul anului 2010 prin Programul Regional Operațional, prețul pe kilometru este de cel puțin două ori mai mic, în medie, față de prețul pe kilomteru propus de președintele consiliului județean, Gheorghe Flutur. Spre exemplificare, DJ 174C Panaci-Bilbor are prețul propus de 1.362.285 euro/km, în timp ce DJ 174 Vatra Dornei Panaci s-a executat anul trecut la valoarea de 424.097 euro/km. Aceasta înseamnă că varianta actuală, propusă de Gheorghe Flutur, costă de peste trei ori mai mult decât prețul adevărat care s-a obținut anul trecut.
În urma analizei interne din cadrul Biroului Permanent s-a adoptat în unanimitate decizia de excludere din rândul membrilor PSD a domnului Ioan Corjuc, conform statutului PSD, secțiunea a IV-a, art. 12, alin. 6 (membrilor PSD care au săvârșit abateri de la prevederile statutului, ori care prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii partidului, li se aplică, în funcție de gravitatea acestora, excluderea din rândurile membrilor de partid).
Totodată, s-a discutat și situația primarului localității Putna, membru PSD, căruia i s-a retras sprijinul politic pentru funcția aleasă de primar, în conformitate cu secțiunea a IV-a din statutul PSD, art. 12, alin. 4, pentru faptul că în activitatea politică a adus prejudicii partidului.
Biroul de presă al Organizației Județene PSD Suceava
Ovidiu Milici, vicepreședinte