COMUNICAT DE PRESĂ



Prin intermediul acestui comunicat de presă, ținem să reamintim cetățenilor declarația domnului Ion Lungu, președintele Organizației Județene a PNL Suceava, lansată în mass-media vineri 10 martie 2005, unde afirma că ”aș minți dacă aș spune că sunt mulțumit de ceea ce se întâmplă la nivelul Alianței ca guvernare. Cred că Alianța și-a abandonat agenda de guvernare. Cetățenii așteaptă să ne întoarcem la problemele lor”.
Am apreciat declarația realistă a domnului primar Lungu, lucru pe care l-a făcut public și domnul președinte Gavril Mîrza, și am considerat că dincolo de disputele politice mai există și o doză de demnitate și de bun simț.
Probabil că, dacă domnul Flutur nu venea în județ la sfârșitul săptămânii trecute și nu ar fi limitat, așa cum face de vreo 2 ani de zile, libertatea politică a domnului Ion Lungu învățându-l ce să spună, când să spună și pe cine să mai atace, acesta din urmă și-ar fi menținut declarațiile.
Poate trebuie să aducem la cunoștința sucevenilor că proiectul inițiat și promovat de domnul Gavril Mîrza, președintele CJ Suceava, ”Utilități și Mediu la Standarde Europene” este singurul proiect concret din anul 2006 în folosul cetățenilor din municipiul Suceava care actualmente se află în desfășurare. A uitat dl. Lungu ședința CL Suceava în care a adus numai cuvinte de laudă acestui proiect și inițiatorului acestuia? A uitat domnul Lungu când a cerut public consilierilor PSD să facă lobby la Consiliul Județean să obțină pentru Suceava cît mai mult din acest proiect.
Cu privire la prețul gigacaloriei în programul Utilități și Mediu vă recomand să recitiți proiectul în speranța că o să-l și înțelegeți. În mod evident programul trebuie finalizat tocmai ca prețul să ajungă la prețul de 800.000 lei gigacaloria. Vă readucem aminte că Guvernul dumneavoastră a scumpit gazul metan cu 56%, energia termică cu 20% la care se adaugă majorarea prețului național de referință și energia electrică cu 20% prețuri care au o influență asupra tuturor celorlalte prețuri, desăvârșind genocidul fiscal pe care l-ați inițiat.
Așa cum bine spuneați, întoarceți-vă la problemele cetățenilor d-le Lungu, opriți genocidul fiscal pe care l-ați impus în Suceava, eliminați birocrația care s-a dublat în timpul mandatului dumneavoastră, opriți licitațiile incorecte care s-au generalizat în timpul mandatului dumneavoastră, opriți desemnarea fraților dumneavoastră pentru funcții publice și în consiliile de administrație ale societăților Consiliului Local. Ocupați-vă mai mult de problemele sociale ale cetățenilor, ascultații cu înțelegere și fără a le pune pumnul în gură, astfel încât să nu mai fie nevoie de intervenția prefectului, ca în cazul cetățeanului intrat în greva foamei pentru că nu doreați să-i rezolvați o problemă care ținea de legile proprietății.
Invităm cetățenii să reflecteze asupra acestor lucruri.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava
Ovidiu Donțu