Referitor la declarațiile președintelui interimar al PNL Suceava Ion Lungu, Biroul de Presă al PSD Suceava face următoarele precizări:
Reamintim cetățenilor din județul Suceava că înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, PSD a fost singurul partid care și-a întocmit în mod transparent listele pentru Parlament în urma unor alegeri preliminare , alegeri la care au avut drept de vot și au participat membrii PSD din tot județul. Prezența pe listele pentru Parlamentul României a domnului Eugen Bejinariu a fost rezultatul voinței membrilor noștri având în vedere activitatea domniei sale ca ministru în cel mai performant Guvern de după 1989 și a lucrurilor pozitive pe care acesta le-a făcut, din poziția pe care o avea, pentru toți locuitorii acestui județ, indiferent de culoarea lor politică. Așadar listele pentru Parlament au fost întocmite la lumina zilei nu în spatele ușilor închise cum se insinuează în mod malițios. Dacă domnul Lungu vorbește de nepotism și de obiediență față de șef, poate ar trebui să-i aducem aminte de alegerile parlamentare din 2000 când i-a cedat locul care i se cuvenea în Senatul României domnului Flutur. În schimb a preferat să lupte pentru o cauză pierdută din poziția secundă la Cameră irosindu-și toate energiile pentru a-l scoate deputat pe domnul Mândroviceanu. Și dacă sucevenii nu știu cine este domnul Mândroviceanu, o să le spunem noi: PARLAMENTAR ALES PE LISTELE PNL ÎN MANDATUL 2000-2004, a cărui singură inițiativă legislativă notabilă a fost INIȚIEREA ȘI PROMOVAREA LEGII PRIVIND PENSIILE PARLAMENTARILOR!
Înțelegem faptul că domnul Lungu este în plină campanie în cadrul partidului său însă considerăm că nu era nevoie de aceste atacuri pentru a demonstra membrilor PNL că el este cel mai bun. Oricum el este cel mai bun deoarece candidează singur și nu credem că va ieși pe locul 2.
Suntem siguri că domnul Bejinariu va face un raport către cetățenii care l-au ales unde-și va prezenta activitatea de până acum, motivând probabil și afinitatea față de ”soluția imorală” alături de care acum Alianța se face că guvernează.
Îi asigurăm pe cetățenii județului Suceava, pe membrii și simpatizanții noștri, că PSD Suceava are suficiente energii și oameni capabili, astfel încât să compenseze plecarea din partid a domnului Bejinariu, asumându-și să ducă la îndeplinire obiectivele pe care acesta le-a formulat în campanie.
Iar în final, colegii liberali ar trebui să țină cont de un lucru: deși soldații PSD-ului sunt supuși la tot felul de presiuni și de atacuri, acest lucru nu face decât să-i întărească, astfel încât, atunci când vor fi cercetați și în raniță de liberali aceștia vor avea o surpriză: în fiecare raniță a unui soldat PSD este un baston de mareșal!
Purtător de cuvânt PSD Suceava
Ovidiu Donțu