Comunicat de presă



Ieri, 10 noiembrie 2009, Prof. univ. dr. Sanda – Maria ARDELEANU, deputată PD-L de Suceava, a intervenit în ședința plenului Camerei Deputaților consacrată dezbaterii privind poziția și rolul României în contextul proceselor de reformă a instituțiilor europene, prezentând astfel un punct de vedere al Grupului Parlamentar al PD-L din Camera Deputaților cu privire la progresele realizate de România în contextul procesului de reformare a instituțiilor europene.
Au fost prezentate principalele demersuri inițiate în procesul de modernizare a statului român. Aici se înscriu legile privind educația națională, sistemul de salarizare, sistemul de pensii, Codurile Civil și Penal. De asemenea, doamna deputat a expus progresele înregistrate de România la nivelul sistemului de învățământ universitar, printre care recunoașterea calificărilor universitare obținute în spațiul universitar din România și liberalizarea pieței forței de muncă în spațiul european.
„Metamorfozarea Europei, prin procesul de globalizare, perspectiva intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona ne obligă la o atitudine reformatoare activă”, a mai susținut doamna deputat ARDELEANU.
Schimbările climatice, supravegherea eficientă a piețelor financiare sunt probleme cu impact major asupra întregii vieți economice și sociale și asupra cărora România trebuie să adopte măsuri corecte și în spiritul politicilor și strategiilor europene, a precizat doamna deputat.
Doamna deputat a articulat necesitatea adoptării unei atitudini profund active în vederea stabilirii strategiilor comune europene și întărirea relațiilor inter-parlamentare, prevedere susținută și de Tratatul de la Lisabona, prin care rolul parlamentelor naționale va crește.
Biroul de presă al Organizației Județene Suceava a PD-L