Comunicat de presă – PSD



Echipa de truditori cu gura, condusă de jalnicii deputați PD-L Romică Andreica și Dumitru Pardău, au dat în boala comunicatelor de presă, acuzând aiurea sau proferând cele mai dezgustătoare insulte și minciuni, cu aerul unor martiri ai patriei, care, deși nu și-au reprezentat niciodată electoratul, prin interpelări, în Parlament, au luat cuvântul, fiecare, câte aproape un minut, în patru ani, pentru a-și omagia stăpânul în clipe de ananghie.
Caracterizându-i cu limbajul lor, Andreica și Pardău prestează „serviciile unor killeri pentru a da replici în presă adversarilor politici”, „pe post de mardeiași cu simbrie” de deputat, când se pun, involuntar, pe „mânjit în pagini scrise cu vitriol imaginea publică a actualului lor stăpân, Flutur, făcând-o terci”.
Ne vedem obligați să-i caracterizăm cu limbajul lor pe cei doi jalnici mincinoși, pentru că, altfel, ei nu pricep nimic, având „bagajul cultural ușor ca fulgul de păpădie și acuitatea intelectuală care nu le permite” să folosească limba lor de lemn decât pentru activități penibile, în favoarea intimității nădragilor lui Gheorghe Flutur, cel care, conform limbajului lor, după „ani îndelungați de practici oculte, de coterii și fățărnicie, de ciocoism și vedetism ieftin”, revine în „atmosfera îmbâcsită de noxele hodorogitei mașinării politice”, „cu privirea unui om căutat de poliție”, în vreme ce Andreica și Pardău, „fruntașii acestuia chițcăie și aleargă dezorientați, ca șobolanii pe o vatră încinsă, plângându-se că nu au parte de o campanie electorală civilizată”.
Andreica minte cu repetiție, încercând să mute responsabilitatea dezastrului economic al României, provocat de guvernarea Alianței D.A., în sarcina președintelui Gavril Mîrza. Pardău ajunge la atacuri josnice, deși „viclenia cu care natura l-a înzestrat fără măsură nu este un atribut al inteligenței și nici nu ține loc de cultură”. Cei doi propagandiști PD-L „se scarpină reciproc pe burtă, precum gorilele de la circ, făcându-și singuri plăceri”.
Exercițiul critic poate fi practicat doar de oameni care au făcut ceva în viață, care au un patrimoniu faptic, ceea ce nu se poate spune nici despre Andreica, nici despre Pardău, care se dovedesc a fi, prin desele comunicate de presă, din care am citat, doar niște indivizi care s-au dedulcit cu puterea și o vor, în continuare, din belșug, deși nu o merită. Ceea ce se va dovedi în curând, la urne, în ciuda încrederii lor în „pretinsul tătuc omnipotent al județului”, Fultur, care nu-i decât un vânturător de ură, deja sufocat de lăuntrica-i otravă.
Biroul de presă al O.J. a P.S.D. Suceava



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Patru jurnaliști agresați la mitingul organizat de AUR, după ce primarul din Bosanci a spus la portavoce că „presa e plătită de PSD și PNL”

Patru jurnaliști agresați la mitingul organizat de AUR, după ce primarul din Bosanci a spus la portavoce că „presa e plătită de PSD și PNL”

Comunicat de presă PSD: „Cu o echipă unită și dedicată, PSD își propune să aducă schimbări pozitive și să contribuie la bunăstarea fiecărui cetățean din județ”