Comunicat de presă din partea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei



Instanța a admis recursurile și a casat hotărârea instanței de fond, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara. Această soluție reprezintă un veritabil pas înainte întrucât deschide calea unei rejudecări în fond a dosarului și totodată posibilitatea reașezării strategiei în vederea obținerii unui rezultat final pozitiv.
Prin cererea înregistrată în data de 27.07.2005, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere în suprafață de 163.404,70 ha.
Prin mai multe hotărâri, Comisia Județeană Suceava a invalidat anexele nr. 40-1 și 40-2 aprobate de Comisiile locale de fond funciar, prin care s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 163.404,70 ha teren cu vegetație forestieră.
Întrucât hotărârile emise de Comisia Județeană erau nelegale, Fondul Bisericesc Ortodox Român (FBORB) din Bucovina, având vocație la reconstituirea dreptului de proprietate, a învestit instanța cu o plângere întemeiată pe dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea 18/1991.
Potrivit sentinței civile nr. 11517/09.11.2017, pronunțate de către Judecătoria Timișoara, instanța a respins plângerea formulată de FBORB ca neîntemeiată și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Fundația „Pro Fondbis 1946 Semper”.
Această sentință nelegală și netemeinică a fost atacată în fața Tribunalului Timiș, iar potrivit deciziei acestei din urmă instanțe, pronunțată în data de 28.05.2019, au fost admise recursurile și a fost casată hotărârea instanței de fond, trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara. Această soluție deschide calea unei rejudecări în fond a dosarului și totodată posibilitatea administrării unui amplu probatoriu în dovedirea dreptului de proprietate ce a aparținut Fondului, asupra terenurilor forestiere.
În încheiere redăm textul soluției: Cu opinie majoritară: Admite recursurile. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara. Respinge cererea de intervenție accesorie în interesul Comisiei Județene de Fond Funciar Suceava, formulată de intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Cu opinie separată: Respinge recursurile.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților



Recomandări

Primăria Suceava și Oficiul de Cadastru, sub lupa procurorilor după scandalul pe proprietatea terenului de sub Biserica „Sfânta Treime”

Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei este parte componentă a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu statutul juridic de unitate de cult

Unitățile de cult ortodox primesc sentințe favorabile în procesele intentate de Romsilva

Multe dintre unitățile de cult ortodox din județul Suceava, acționate în judecată de Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva, și-au recăpătat în instanță drepturile asupra suprafețelor de pădure deținute
Multe dintre unitățile de cult ortodox din județul Suceava, acționate în judecată de Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva, și-au recăpătat în instanță drepturile asupra suprafețelor de pădure deținute

Locuitorii din Nadăș, județul Arad, și-au pierdut satul în instanță, acesta fiind retrocedat