Comunicare – Empatie – Suport

Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport

La Școala Gimnazială „Ion Creangă” a avut loc vineri, 18 martie, activitatea denumită „Jocuri ludice cu parașuta curcubeu”, în cadrul proiectului „CES – Comunicare – Empatie –Suport“, coordonat de dna profesoară Camelia Cuțui. Activitatea s-a desfășurat în sala de sport a școlii noastre și s-a desfășurat pe cinci ateliere de lucru în care am antrenat elevii în jocuri interesante care dezvoltă atenția, capacitatea de interacțiune și, nu în ultimul rând, spiritul ludic.
Proiectul este pe domeniul educație civică, iar elaborarea sa a plecat de la necesitatea integrării elevilor cu dificultăți de învățare și adaptare. Proiectul își propune transformarea diferențelor care pot crea separarea și izolarea elevilor în cauză în avantaje concretizate în promovarea bogăției și a diversității experienței educative care rezultă din aceste diferențe. La acest proiect au participat 25 de elevi cu CES de la școlile gimnaziale „Ion Creangă”, Nr. 1, 4 și 10, cadrele didactice Oltea Prelucă, Carolina Alecu, Olga Ignătescu, Crenguța Grosar și bibliotecara Geanina Bernicu, precum și un grup de elevi voluntari de la școala noastră.
Activitățile propuse dezvoltă abilitățile de comunicare, de lucru în echipă, de schimb de experiență, dezvoltă de asemenea competențele practice și abilitățile de pre-profesionalizare. Proiectul a debutat în decembrie, iar activitățile propuse în fiecare lună sunt: 1) Atelier de lucru pentru valorificarea creativității elevilor, 2) Realizarea expoziției “Diferențele ne unesc, nu ne separă”, 3) Jocuri ludice cu parașuta curcubeu, 4) Concursul „Să fii pentru o zi actor”, citirea și interpretarea unui text,5) Realizarea de aranjamente florare și apoi realizarea unei expoziții cu vânzare. Ultima activitate din proiect, care se va desfășura în luna mai, intitulată „Pâinea bunicii făcută de mine”, constă în organizarea unui atelier de lucru ce-și propune participarea directă a copiilor la plămădirea pâinii, implicarea lor în frământarea și coacerea ei. Activitatea se va desfășura în parteneriat cu firma Kaufland.
Proiectul urmărește să obțină schimbări pozitive în comportamentul elevilor din grupul-țintă, în acord cu nevoile lor de relaționare, comunicare și integrare în colectivitate. Prin activitățile comune derulate pe parcursul proiectului, elevii parcurg atât un demers de autocunoaștere, cât și unul de cunoaștere a celorlalți, înțelegând astfel că fiecare individ este diferit, dar că tocmai diferențele pot să apropie prin valorile lor intrinseci: noutate, varietate, originalitate, oportunitate de descoperire și valorificare a potențialului propriu prin comparație constructivă. Astfel, elevii vor reuși să elimine în mare parte, dacă nu total, inconvenientele ce le afectează procesul de integrare în colectivitatea mai mică a școlii și, mai târziu, în comunitatea locală.
Prof. Camelia Cuțui

Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport
Comunicare – Empatie – Suport

Recomandări

Mai mulți tineri suceveni au putut să observe în Parcul Național Călimani impactul activităților umane asupra mediului montan

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat