Comuna Sucevița a fost declarată ieri, printr-o Hotărâre de Guvern, stațiune turistică de interes național. Prin aceeași hotărâre, comuna Pojorâta a obținut statutul de stațiune turistică de interes local. Potrivit Guvernului României, prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, cele două localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. Până la hotărârea de ieri, în județul Suceava mai erau atestate ca stațiuni turistice de interes național municipiile Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, precum și orașul Gura Humorului. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a amintit ieri că încă de anul trecut au fost începute demersurile pentru ca Sucevița să fie declarată stațiune turistică de interes național, acest lucru concretizându-se prin decizia de ieri a Guvernului. El a apreciat și faptul că Pojorâta a obținut statutul de stațiune turistică de interes local. „România are 43 de stațiuni turistice de interes național, dintre care patru sunt la noi în județ. Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități au șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile. Asta în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența acestor atestări”, a spus Flutur. El a adăugat că personal își dorește ca și alte localități din județ să obțină cel puțin statutul de stațiune turistică de interes local, amintind aici Mălini, Vama, Cârlibaba, Ciocănești, Putna, Mănăstirea Humorului sau Cacica. „Cu acordul autorităților locale din aceste comune vom face toate demersurile necesare pentru începerea procedurilor necesare”, a arătat șeful administrației județene.
Proiecte pentru o pârtie și un patinoar artificial în comuna Sucevița
După declararea ca stațiune turistică de interes național, primarul din Sucevița, Dorin Ioan Pînzar, a subliniat că obținerea acestui statut va avea numai efecte pozitive pentru comună, de la publicitatea viitoare, și până la promovarea de proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii. Dorin Ioan Pânzar a arătat că pe lângă principala atracție a comunei, Mănăstirea Sucevița, monument UNESCO, comuna pe care o conduce are o ofertă turistică extrem de bogată, de la unități de primire turistică și până la activități pentru petrecerea timpului liber. „Vorbim de centre de agrement, SPA, unități de cazare care oferă servicii excelente, atracții turistice, cum este mănăstirea monument UNESCO, centre de echitație, oferta noastră urmând să fie dezvoltată în viitor prin promovarea de proiecte europene și guvernamentale”, a spus primarul din Sucevița. El a arătat că în comună sunt peste 1.500 de locuri de cazare, de la pensiuni și până la hoteluri de patru stele, precum și 2.500 – 3.000 de locuri în restaurante. Dorin Ioan Pînzar a declarat că în perioada următoare va reîncepe demersurile pentru amenajarea unei pârtii de schi în Sucevița, la intrarea în comună dinspre pasul Palma. Potrivit proiectului, pârtia ar urma să aibă 1.000 de metri, cu o diferență de nivel de 280 de metri. În același timp, el a precizat că după finalizarea unui proiect pentru extinderea rețelei de apă și canalizare va urma amenajarea unei piste pentru bicicliști. Dorin Ioan Pînzar a mai spus că primăria va mai promova alte două proiecte, unul pentru construcția unui patinoar artificial în aer liber și unul pentru construcția unui așezământ cultural.
Primarul din Pojorâta le-a mulțumit membrilor comunității și investitorilor locali
La rândul său, primarul din Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, a ținut să precizeze că meritul pentru obținerea statutului de stațiune turistică de interes local îl au membrii comunității locale, dar și investitorii care au dezvoltat infrastructura turistică. Ioan Bogdan Codreanu a amintit și de eforturile administrației locale de a dezvolta infrastructura comunei, astfel încât Pojorâta să fie atractivă atât pentru turiști, cât și pentru investitori. El a precizat că intenția primăriei este de a continua demersurile pentru obținerea statutului de stațiune turistică de interes național. Codreanu a subliniat că Pojorâta oferă numeroase atracții pentru turiști, de la Transrarău, vârfurile Adam și Eva, Biserica Sf. Nicolae cu șapte turnuri, însă extrem de importantă este ospitalitatea cu care vor fi primiți cei care vor vizita această comună. Primarul din Pojorâta a mai precizat că după obținerea noului statut va continua să promoveze proiecte pentru dezvoltarea comunei.






