În anul 1928, un grup de nu mai puțin de 60 de cercetători, în frunte cu reputatul Dimitrie Gusti, a poposit timp de o lună de zile în comuna Fundu Moldovei, pentru a realiza o amplă campanie monografică.
Cercetătorii, care au fost cazați în casele localnicilor, au trecut în fișele de teren o sumedenie de aspecte din viața de zi cu zi a oamenilor, majoritatea nu foarte măgulitoare.
Era vorba însă doar de realitatea rurală din acea perioadă, specifică nu doar comunei Fundu Moldovei, văzută prin ochii domnilor de la București, care aveau un alt standard de viață.
Comuna Fundu Moldovei, foarte risipită la 1928
Revista Historia Special a realizat, în ultimul său număr, „Bucovina sub stăpânire austriacă”, un amplu material în baza fișelor de teren întocmite de cercetători, reconstituind un portret sanitar al localității la zece ani de la ieșirea Bucovinei de sub stăpânirea austriacă.
Primul lucru remarcat de oaspeți a fost întinderea foarte mare a comunei Fundu Moldovei, care era risipită în numeroase cătune. Se întâmpla pentru că, potrivit tradiției, la întemeierea unei noi familii, perechea își construia casa pe locul în care tăia lemnul necesar locuinței. Așadar, direct în pădure.
„Într-o singură cameră locuiesc bătrânul familiei și cele trei fete, din care una cu soțul ei și un fecior”
Un alt aspect observat de cercetători, care le-a atras atenția în mod deosebit, era că sătenii obișnuiau să doarmă, mai ales iarna, într-o singură cameră, deși majoritatea locuințelor aveau două camere și o tindă. În camera bună, camera mare, nu erau culcați decât oaspeții de seamă și în aceasta se găseau cele mai prețioase obiecte ale gospodăriei, hainele bune și zestrea fetelor din familie. Astfel, unul dintre cercetători, după cum descrie Historia, a consemnat că „într-o singură cameră locuiesc bătrânul familiei și cele trei fete, din care una cu soțul ei și un fecior”.
Un alt monografist se miră că un localnic care a stat șapte ani în Canada și care era însurat cu o nemțoaică, nu renunțase la „tradiția” înghesuirii familiei într-o singură cameră: „În timpul anului, dar mai ales iarna, vara dormind și prin pod, toți membrii familiei, patru la număr, dorm într’o singură cameră, ce servește în același timp de bucătărie – iarna și vara – când mai au la dispoziție două camere locuibile: una cu două paturi și foarte bine luminată și care a fost dormitor – în vremea când locuiau aci evrei…”
Primarul cu două neveste, la „Fundu de Sus” și „Fundu de Jos”
Revista Historia dedică un capitol și primarului comunei din acea vreme, pe numele său Gavril Frâncu. Primarul, după cum știa tot satul, avea două neveste, una în satul de sus și una în satul de jos, sau „Fundu de Sus” și „Fundu de Jos”, cum spuneau localnicii. Cu toate acestea, remarcau oaspeții, primarul se bucura de o imagine foarte bună în sat. „Toți îi iartă această scăpare dată fiind purtarea frumoasă față de oameni”, remarcau monografiștii.
De altfel, în comuna Fundu Moldovei a anului 1928 existau foarte multe relații de concubinaj. Se întâmpla fiindcă mulți bărbați care luptaseră în Primul Război Mondial era dați dispăruți, iar femeile rămase acasă nu se putea recăsători decât dacă exista o confirmare a decesului soțului prin judecătorie. Cum declararea deceselor se făcea anevoios și necesita timp, multe femei trăiau în concubinaj.
Sifilisul și condițiile precare de igienă, constatările deloc măgulitoare ale oaspeților
Cea mai mare problemă de sănătate a anului 1928 în comuna Fundu Moldovei era sifilisul. Un doctor care a făcut parte din echipa deplasată la Fundu Moldovei remarca: “S’au făcut vreo 150 de reacții pentru sifilis, 30% sunt pozitive, încă aproape 20% slabe, și aproape 300 de reacții de grup”, nota doctorul Francisc Rainer. Medicii remarcau că sifilisul se înmulțea mai ales prin contagiune și prin neîngrijire.
Condițiile de igienă la luarea mesei nu erau nici ele foarte măgulitoare.
„De mâncat, mâncam la cârciumarul din sat, într-o odaie mică, murdară, până peste închipuire, cu roiuri de muște în jurul cârnaților, covrigilor și a brânzei împuțite”, consemna unul dintre cercetători. Aceștia remarcau și aspecte pozitive, de la faptul că oamenii erau foarte primitori și generoși. Localnicii știau de asemenea să se distreze, nunțile mai ales fiind foarte reușite.
Cum arăta gospodăria unui localnic sărac și cu ce se hrănea acesta
Patru dintre cercetătorii care au fost în 1928 la Fundu Moldovei au realizat un studiu de caz amănunțit cu privire la gospodăria unui rutean sărac din Fundu Moldovei.
Casa, remarcau aceștia, era mică, strâmtă și rudimentar clădită. Ferestrele nu erau la aceeași înălțime, iar în interior nu prea era curățenie.
„Atât patul cât și laițele erau întrebuințate pentru dormit. Nu erau acoperite cu nimic. Nu mai vorbim de saltea, care nu s’a văzut niciodată prin această casă. Tavanul era netencuit, iar pe jos pământ bătut. Interiorul casei, ca și exteriorul, se caracterizează printr’o murdărie grozavă. Interiorul mai ales era de nedescris”, sunt câteva din consemnările prezentate în materialul din revista Historia Special, semnat de Florentina Țone, editor coordonator la revistă.
Oaspeții de la București au mai remarcat în casa ruteanului că o laiță din lemn servea ca masă pentru mâncare, de regulă copiii familiei hrănindu-se din picioare. Toți membrii familiei mâncau din aceeași strachină, cu linguri din lemn, iar furculițele erau înlocuite cu mâna.
Un alt aspect interesant, care era însă o obișnuită la acea vreme, este că oamenii mai săraci păstrau într’un butoi lapte fiert din vară, pe care îl consumau iarna.
„În timpul acesta laptele se acrește. Ei îl numesc huslenca. Îl mănâncă cu mămăligă, fiind una din mâncările lor favorite”, remarcau monografiștii.
