Performanță

Comuna Ciocănești a obținut titlul de „Satul cultural al României” pe 2014

Comuna Ciocănești a obținut titlul de „Satul cultural al României” pe 2014
Comuna Ciocănești a obținut titlul de „Satul cultural al României” pe 2014

Comuna Ciocănești a obținut ieri titlul de „Satul cultural al României” pe 2014, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Cele mai Frumoase Sate din România (AFSR), sub înaltul patronaj al Ambasadei Franței în România, program derulat cu sprijinul Autorității Naționale pentru Turism. Pe poziția a doua s-a situat tot o comună din Bucovina, Poiana Stampei. Diplomele le-au fost înmânate primarilor de Maria Grapini, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism. Aceasta i-a felicitat personal pe primarii celor două comune fruntașe, Radu Ciocan – Ciocănești șiViluț Mezdrea – Poiana Stampei, cărora le-a promis tot sprijinul în derularea proiectelor culturale pe care și le-au propus să le realizeze în acest an.
În finala pentru titlul de „Satul cultural al României”, pe lângă cele două comune din județul Suceava, s-au mai aflat comunele Cumpăna (județul Constanța), care, după deliberare, a ocupat locul III, Izvoarele (județul Prahova) – locul IV și Bezdead (județul Dâmbovița) – locul V.
„Mă bucur mult că primele două locuri au fost ocupate de două comune din Bucovina”
Primarul comunei Ciocănești, Radu Ciocan, ne-a spus că acest titlu îl onorează, dar, în același timp, în responsabilizează să organizeze toate proiectele culturale propuse în acest an la cel mai înalt nivel. „Mă bucur mult că primele două locuri au fost ocupate de două comune din Bucovina. Toți ochii sunt pe noi acum. De aceea, voi solicita și un sprijin financiar din partea autorităților județene, pentru a organiza toate proiectele culturale la standarde înalte. Nu am prevăzut așa ceva în buget și nici nu puteam să cerem finanțare, înainte de a vedea rezultatele concursului. Am primit felicitări de la ministrul Grapini și promisiuni că ne va sprijini în realizarea proiectelor”, ne-a spus primarul Ciocan, care deja se gândește la primul eveniment cultural ce va fi organizat în comună, cel de pe 1-2 martie – Festivalul Național al Ouălor Încondeiate.
Pe 1 martie, la Poiana Stampei, Balul Gospodarilor
Comuna Poiana Stampei s-a situat pe locul secund, la mică diferență de prima poziție. Edilul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, ne-a spus că este fericit, în primul rând, pentru că primele două locuri s-au întors în Bucovina. „Avem certitudinea că, în acest an, vom organiza toate evenimentele culturale pe care ni le-am propus. Anul trecut am primit sprijin logistic, dar nu numai, din partea Ministerului Turismului, în organizarea evenimentului «Întâlnire cu fiii satului». Ministrul Grapini a fost prezent anul trecut la acest eveniment, organizat la Poiana Stampei. Ea ne-a felicitat și acum, pentru că am obținut locul doi în concursul pentru titlul de «Satul cultural al României»”, a completat primarul Viluț Mezdrea. Pe 1 martie, la Poiana Stampei va fi organizat Balul Gospodarilor.
Sprijin pentru cel puțin zece evenimente culturale de amploare
Una dintre condițiile de participare la concurs a fost ca în fiecare comună să fie organizate cel puțin zece evenimente culturale de amploare pe an. Evaluarea comunelor candidate a avut loc ieri, la sediul Ambasadei Franței în România.
Comuna Ciocănești – „Satul cultural al României 2014” – va primi, pe parcursul acestui an, tot sprijinul autorităților și Asociației Cele mai Frumoase Sate din România în organizarea mai multor evenimente culturale și turistice menite să promoveze potențialul turistic al zonei și să conserve tradițiile din satele românești.
Comunele de pe locurile 2-5 vor organiza fiecare câte un eveniment în cadrul programului cultural.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate

„Un nou acasă, o nouă poveste” – proiect de integrare a copiilor ucraineni în sistemul educațional românesc și în comunitate, desfășurat la Grădinița Obcini

7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului

Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei
Organizatorii festivalului au mulțumit tuturor celor care au sprijinit prima ediție a Obciniadei