Parteneriat

Comuna Berchișești s-a înfrățit cu localitățile Parcova, din Moldova, și Mahala, din Ucraina

Primarii celor trei comune au semnat acordul de înfrățire
Primarii celor trei comune au semnat acordul de înfrățire

Primarul din Berchișești, Violeta Țăran, a semnat un acord de înfrățire cu localitățile Parcova, din Republica Moldova, și Mahala, din Ucraina. Violeta Țăran a declarat că a fost extrem de onorată să fie prezentă în comuna Parcova, acolo unde a trăit pe viu „un moment atât de înălțător și emoționant deopotrivă, înfrățirea celor trei așezări românești din Republica Moldova, Ucraina și România”. „Această parafare a unității dintre cele trei comune cu oameni frumoși, deosebiți, harnici și muncitori, care gândesc și trăiesc românește, în Anul Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, reprezintă un eveniment reprezentativ și simbolic, ce va rămâne cu siguranță în istoria celor trei localități, dar și a celor trei țări”, a declarat primarul comunei Berchișești, care a adăugat că „Parcova, Mahala și Berchișești sunt parte a aceluiași trup al României Mari, pe nedrept ciopârțit de interese meschine”.
Violeta Țăran a mai spus că prin această înfrățire, cele trei comune au dovedit că despărțirea este doar teritorială. „De acum înainte vom arăta tuturor că avem același suflet, aceeași inimă și putem avea un viitor comun”, a spus primarul din Berchișești. Violeta Țăran a precizat că această triplă înfrățire este o demonstrație de patriotism la cel mai înalt nivel pentru cele trei localități. „Patriotismul nu înseamnă vorbe și promisiuni, ci fapte concrete. Sunt convinsă că după această zi, cele trei comune românești vor coopera activ pentru a găsi cele mai bune soluții de dezvoltare, atât a parteneriatului nostru, cât și a fiecărei localități în parte”, a mai declarat Violeta Țăran. Ea și-a exprimat convingerea că în urma acestei înfrățiri, cei care vor avea de câștigat sunt locuitorii din comunele Berchișești, Parcova și Mahala.

Recomandări

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

„Medicina veterinară rurală, comunitățile locale și siguranța alimentară a României sunt în pericol real”