Producătorul de aparate electronice și informatice Fujitsu va lansa pe piață un computer portabil ce a fost conceput special pentru persoanele trecute de 60 de ani, care nu au mai utilizat niciodată un astfel de aparat, informează AFP. Denumit „Raku Raku Pasokon” (Computerul ușor), acest model portabil se vrea a fi „ușor de folosit și sigur”, potrivit celor de la Fujitsu, care au declarat că regretă faptul că, în Japonia, „doar 60% din persoanele trecute de 60 de ani folosesc computerul”.
Potrivit previziunilor firmei japoneze, ținând cont de structura demografică japoneză (persoanele de peste 65 de ani reprezintă 21% din populație), este foarte posibil ca cererea pentru acest gen de PC-uri să crească. Persoanele în vârstă au o mobilitate mult mai redusă și în acest fel vor putea să își facă cumpărăturile fără să iasă din casă.
Pentru cei de la Fujitsu, „simplitatea este dată de o îmbinare eficientă între material, programe și ghidurile de utilizare”.
Tastatura noului computer conține taste de culori diferite și reliefează literele cel mai des folosite. Caracterele sunt mai mari decât cele înscrise pe tastaturile obișnuite.
Funcțiile inexistente pe computerele tradiționale, precum „sprijin”, ușurează accesul utilizatorului și permite activarea anumitor programe didactice și de îndrumare pentru rezolvarea eventualelor probleme.
Imediat după punerea în funcțiune a computerului, un meniu special se activează și îi prezintă utilizatorului un acces direct către cele cinci aplicații cel mai des folosite de către acest segment (lecturarea email-urilor, navigare pe internet etc).
Grupul Fujitsu a pus la dispoziția utilizatorilor un număr telefonic special creat pentru ei, care va funcționa gratuit timp de un an, și câteva servicii specifice online.