Compușii canabisului, benefici împotriva cancerului la prostată



Mai mulți compuși ai canabisului au oprit dezvoltarea în laborator a celulelor responsabile cu declanșarea cancerului la prostată, fapt care sugerează că un medicament bazat pe canabis ar putea să fie eficient împotriva acestei maladii, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Cancer.
După ce au lucrat inițial cu celule canceroase umane, cercetătorii spanioli de la Universitatea Alcala din Madrid, coordonați de Ines Diaz-Laviada, au testat un anumit compus din canabis pe celule canceroase prelevate de la șoareci și au descoperit că acea substanță a produs o reducere semnificativă a ritmului de creștere al tumorilor, informează Reuters.
Acest studiu reliefează, de altfel, interesul tot mai mare pentru folosirea în scopuri terapeutice a substanțelor chimice care se găsesc în marijuana.
Experții consideră, însă, că aceste rezultate au un caracter experimental și că este nevoie de mai mulți ani de cercetare pentru ca această descoperire să poată fi aplicată în tratamentele anticancer destinate oamenilor.
„În nici un caz bărbații nu trebuie să creadă că fumând canabis vor putea să se vindece de cancerul la prostată”, au explicat cercetătorii.
Substanțele canabinoide testate de experții spanioli sunt eficiente împotriva cancerului la prostată deoarece ele blochează un receptor de pe suprafața celulelor tumorale, împiedicându-le să se dividă.
Receptorii celulelor canceroase recunosc și „vorbesc” cu substanțele chimice descoperite în canabis, a explicat Ines Diaz-Laviada. Cercetătorii spanioli au testat două tipuri de substanțe canabinoide – metanandamida și JWH-015 -, demonstrând în premieră că acești compuși reușesc să oprească diviziunea și multiplicarea celulelor canceroase.
Multe companii se arată în prezent tot mai interesate de exploatarea posibilităților oferite de substanțele canabinoide în conceperea unor tratamente anticancer. Printre acestea se află nume importante de pe piața farmaceutică mondială, precum GW Pharmaceuticals, Otsuka, Bayer, Almirall, Sanofi-Aventis.