Băsescu a intrat siderat la ședința CNSAS de ieri, după ce a fost huiduit, în premieră, chiar de unii dintre susținătorii săi, însă nici sub presiunea publică nu a putut denunța serviciile secrete prin numirea lui Ticu Dumitrescu la șefia instituției, ci a găsit, în schimb, o soluție de compromis.
Cu Ticu Dumitrescu la conducerea CNSAS, securiștilor pitiți și azi în posturi călduțe sau ocupând chiar funcții-cheie în administrație, politică, justiție sau alte domenii vitale nu le-ar fi fost ușor.
Ticu nu are nimic de pierdut. A fost luat de oamenii cu ochi albaștri de pe stradă, prima oară la 16 ani și jumătate. De-atunci și până în anii ’70 a văzut de sute de ori moartea, prin aresturi sau pușcării comuniste. După eliberare a fost lăsat în pace, însă a păstrat un ideal pentru care a făcut și o lege: să-i dea în vileag pe toți colegii celor care i-au distrus tinerețea. Nu le-a vrut răul, a dorit, așa cum chiar el spune, ca oamenii din țara asta să știe clar ce fel de om aleg în postul sau funcția X.
„Dacă aleg în cunoștință de cauză, asta e! Ăștia suntem! Dacă însă nu știu ce hram poartă respectivul, atunci misiunea mea asta este: să le spun dacă este sau nu fost securist”, explica Ticu Dumitrescu.
Pentru a-și vedea visul cu ochii, înainte de moarte, Ticu Dumitrescu merita șefia CNSAS. Este singurul care are autoritatea morală de a conduce această instituție în misiunea pentru care a fost creată chiar de el: deconspirarea foștilor securiști. Numai un joc politic murdar îl putea descalifica din cursa pentru șefia CNSAS, pe care, așa cum avea s-o spună ieri, nu și-o dorea atât ca funcție, „ca scaun”, ci ca loc din care să înceapă și, cine știe, poate chiar să termine, odată pentru totdeauna, o treabă pe care, paradoxal, puțini din România anului 2006 o vor rezolvată.
E greu de crezut că Băsescu nu s-a implicat în niciun fel în plantarea civilistului Turianu la conducerea CNSAS. Șeful statului însă tocmai asta a susținut. Mai mult, a spus, pe când se afla în China, că este „departe” de acest subiect. Și nu se referea numai la distanță.
Pentru presupusa implicare în înlăturarea ultimului om care are autoritatea morală să facă ordine în dosare, Băsescu a fost, ieri, huiduit în premieră de foștii săi simpatizanți. Tocmai dreapta, intelectualitatea, disidența anticomunistă care-l trata ca pe cavalerul pe cal alb, care-l susținea în lupta cu PSD-ul văzut ca bastion neo-comunist în democrație, îl huiduia copios la sosirea la CNSAS.
Toată lumea credea că, sub presiunea poporului pe care îl invocă de-atâtea ori drept susținător al acțiunilor sale, manifestată vehement chiar cu câteva minute înainte, Băsescu îi va cere lui Turianu să se dea la o parte și să-l lase pe Ticu Dumitrescu pe fotoliul de președinte al CNSAS.
Turianu nu părea dispus să lupte pentru funcție, mai ales că afirmase în repetate rânduri că, doar dacă Băsescu sau Boc i-o vor cere, va pleca de la conducerea CNSAS.
Și totuși Băsescu nu a fost atât de ferm ca alte dăți, așa că s-a ales o soluție de compromis: promovarea lui Claudiu Secașiu în funcția de președinte al CNSAS. Mai mult – și aici poate fi frâna unui nou mandat al CNSAS! – funcțiile de conducere vor fi ocupate, prin rotație, de fiecare dintre membrii, prin vot, o dată la șase luni.
Soluția de ieri, cu Secașiu în funcția de șef al CNSAS, deși ales la propunerea lui Dumitrescu, nu este similară, cel puțin la nivel de imagine, cu o eventuală șefie a lui Ticu Dumitrescu. Consiliul ar putea foarte bine să funcționeze, însă autoritatea morală, esența ideii de deconspirare nu este întruchipată de Secașiu, ci de Ticu Dumitrescu. Angajații nu pe Secașiu îl voiau, ci pe Dumitrescu. Pentru el au stat lanț în fața instituției mai bine de-o săptămână. Însă, dat fiind că Ticu Dumitrescu este mulțumit de soluție, au acceptat-o și ei.
În euforia generată de dezamorsarea de moment a situației de la CNSAS, câteva detalii par a trece neobservate. Practic, timp de șase ani, din jumătate în jumătate de an scandalul ar putea reizbucni în CNSAS. Membrii s-ar putea bloca unii pe alți, în funcție de simpatii sau interese, iar Consiliul, în întregul său, ar putea paraliza din nou. O primă mostră: Turianu spune că, potrivit dosarelor de la CNSAS premierul Calin Popescu Tariceanu ar fi acuzat de foști informatori că a colaborat cu Securitatea, informație dezmințită de colegii lui.
Compromisul poate va funcționa, trebuie să aibă șansa lui. Însă nu trebuie trecut cu vederea faptul că Băsescu nu a acționat cu fermitatea-i știută. Nu a „intrat în ei”, pentru a rezolva criza și a se încununa apoi cu laude. Se pare că nu își dorește ca această instituție să funcționeze.
„Președintele a stat și ne-a ascultat. Ne-am certat, dar lucrurile au ieșit, în final, pe placul tuturor”, declara Secașiu, după ședința de ieri.
Acesta nu este Traian Băsescu cu care ne obișnuisem. De obicei, Băsescu nu ascultă atunci când se duce să rezolve o criză. Pune piciorul în prag și vine cu o soluție care, de obicei, este pe placul poporului.
De data asta însă, e limpede, a ales un compromis.
Probabil că nu vom reuși să aflăm pe cine vrea Băsescu să protejeze decât dacă Ticu Dumitrescu va reuși să conducă, măcar moral, CNSAS, chiar și fără a fi președintele lui. Însă nu este exclus ca oamenii pe care Băsescu e suspectat că a vrut să-i protejeze să înceapă „să lucreze” după ce instituția va fi ieșit din luminile rampei.
În tot acest scandal, important este și că, în premieră, Băsescu ia contact cu ostilitatea „poporului”. Faptul că unii dintre cei care, bucuroși de alegerea sa, umpleau străzile în urmă cu mai puțin de un an și jumătate au ajuns să-l huiduie ar trebui să-i dea de gândit. Faptul că studenții care l-au susținut vorbesc, în glumă, despre „Axa luminii: Becali, Copos, Băsescu” sau îl denumesc „Cârmaciul” este deja o amenințare la adresa popularității sale. Adică un atac la punctul său cel mai vulnerabil. Băile de mulțime nu vor mai fi, se pare, la fel.
(Comentariu de Ovidiu Vanghele)
