Fiind cel mai aproape de sufletul meu, de credința mea profesională, reamintesc sucevenilor timpului centenar, prin o scurtă destăinuire, câteva evenimente legate de luminoasa personalitate a compozitorului-patriot Ciprian Porumbescu, legănat și înălțat de Stupca Bucovinei sucevene.
Sărbătorim cu emoții și recunoștință 165 de ani de la nașterea sa (14 octombrie 1853).
Predecesor și făuritor al Marii Uniri – 1918.
138 de ani de la apariția creațiilor sale la Viena (1880), în „Colecțiunea de cântece sociale pentru studenții români”, în care a publicat „Imnul unirii” și „Cântecul tricolorului”.
85 de ani de la dezvelirea bustului (12 octombrie 1933) realizat de Reuniunea muzicală „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
115 ani de la înființarea Reuniunii muzicale „Ciprian Porumbescu” (16 iulie 1903), înaintașă a actualului Ansamblul „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Aceste câteva repere sucevene le așezăm cu multe emoții de dragoste și multă recunoștință în sufletele și conștiința noastră.
Îi poartă numele satul și comuna Ciprian Porumbescu, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava și îi cinstesc celebrul nume.
Cu justificată sfială, dar cu dorința de a contribui la puțina manifestare culturală muzicală dedicată acestei mari personalități a Bucovinei românești, adaug o scurtă destăinuire cu aspect muzicologic, dedicată Baladei pentru vioară a celebrului nostru compozitor înaintaș, Ciprian Porumbescu.
Balada lui este o pasăre măiastră a inspirației cerești de creație românească, înălțată de spiritul bucovinean al Stupcii sucevene. O altă și unică, inegalabilă creație inspirată din sufletul cald al iubirii și dorului, al zbaterii înălțătoare a istoriei bucovinene. Creație genială ce plutește peste tot pământul, ca o istorie milenară rapsodie – românească, ca un poem liric inspirat de cea mai cerească credință critică, inspirat de harul pământean al viorilor din Stupca Sucevei.
Spiritul rapsodiilor Moldovei românești al sfințitului har al lui George Enescu se bucură că nu călătorește singur în universul ceresc al creației românești. I s-a alăturat dumnezeiește această pasăre măiastră, Balada lui Ciprian Porumbescu, care, în universalul lui zbor, spune lumii atât de frumos și original ce a fost și ce este sufletul și viața meleagurilor noastre.
Balada noastră și a lumii, înălțată de spiritul mult încercat al lui Ciprian Porumbescu, spune ca un imn, ca un poem și cerească rapsodie, dorul său și al nostru.
Viața și istoria noastră au fost cântate (muzică, texte) și au fost dăruite de muzicianul-patriot Ciprian Porumbescu și în alte inspirate și unice creații.
– Prima operă românească „Crai nou” (28 februarie 1882, Brașov).
– „Imnul unirii” și „Trei culori” (Viena, 1880), „Întâi de mai”, „Cât îi țara românească”, cântece social-patriotice care au pregătit și înfăptuit Marea Unire din anul 1918, în Transilvania și Bucovina, apoi în toate provinciile românești.
– În cadrul Liturghiei compuse de marele nostru înaintaș Ciprian Porumbescu se remarcă și se cântă la slujbele Bisericii noastre ortodoxe un „Tatăl nostru” original și foarte frumos, pentru cor mixt, creație ce se cântă și astăzi în multe biserici din județul Suceava și din țară.
Marele nostru compozitor a fost și un cetățean luptător pentru unitatea și demnitatea neamului. A condus, ca președinte, comitetul celor cinci al Societății academice române „Arburoasa”, grup cu care a fost arestat și închis, îmbolnăvindu-se fatal.
Moștenirea și educația sa au fost influențate benefic de tatăl său, părintele Iraclie Porumbescu, și de primul profesor de muzică al Liceului „Ștefan cel Mare” din Suceava, Ștefan Nosievici.
Numele și creația compozitorului Ciprian Porumbescu strălucesc în toată istoria muzicii românești și îl omagiem acum pentru contribuția sa la arta, cultura și istoria românească.
George Sârbu