Anchetă

Complicii lui Cimpoiași în cazul tânărului bătut și sechestrat, căutați de poliție



Cătălin Cimpoiași, în vârstă de 39 de ani, zis „Cimpa”
Cătălin Cimpoiași, în vârstă de 39 de ani, zis „Cimpa”

Dumitru Bârtoiu, de 38 de ani, alias „Dan Popovici”, din Șcheia, Laurențiu Ionuț Plopan, de 32 de ani, din municipiul Suceava, presupușii complici ai lui Cătălin Cimpoiași, în vârstă de 39 de ani, zis „Cimpa”, în cazul tânărului bătut și sechestrat în contul BMW-ului incendiat în urmă cu aproape o săptămână, sunt căutați de poliție.
„Popovici” și Plopan erau citați să se prezinte vineri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, însă nu a apărut nici unul dintre ei, condiții în care cei doi sunt căutați acum de oamenii legii pentru a fi aduși la audieri în legătura cu fapta petrecută duminica trecută.
În seara zilei de 21 octombrie a.c. -se arată într-un comunicat al IPJ Suceava – Cimpoiași l-a chemat în apartamentul său, din cartierul George Enescu, pe un tânăr, Marian Moșneagu, de 29 de ani, sub pretextul că vrea să discute ceva cu acesta.
Aici, susține poliția, tânărul respectiv ar fi fost sechestrat aproape o oră și bătut de Cimpoiași și ceilalți doi complici, Bârtoiu și Plopan.
Lui Marian Moșneagu, mărturisesc surse judiciare, i s-au cerut 10.000 de euro, fiind găsit vinovat de Cimpoiași de incendierea, săptămâna trecută, a BMW-ului pe care îl folosea și care.
Marian Moșneagu a fost victima tentativei de omor calificat de acum două luni din sala de jocuri Royal din zona „Dorna” a cartierului George Enescu.
La vremea respectivă, Moșneagu a fost bătut măr de un agent de pază al RPG, Ilie Paul Buruiană (39 de ani), acesta din urmă fiind arestat preventiv și trimis recent în judecată.
După acel incident, Moșneagu s-ar fi lăudat prin oraș că are „spatele” asigurat de Cimpoiași, acesta din urmă bănuind că din această cauză i s-ar fi dat foc la mașină. „Cimpa” a considerat că Moșneagu trebuie să-i plătească pagubele la BMW și de aici s-a ajuns la sechestrarea din apartamentul interlopului.
Cătălin Cimpoiași a fost reținut pentru 24 de ore și, deși a fost lăsat în libertate, procurorul de caz i-a interzis să părăsească municipiul Suceava pe perioada cercetărilor.
„Cimpa” a fost pus sub acuzare pentru șantaj și lipsire de libertate în mod ilegal.
El mai este cercetat într-un dosar de ultraj contra bunelor moravuri, fiind acuzat că la începutul acestui an i-a bătut pe administratorul restaurantului „Corduș” și o angajată de-a acestuia.