Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii



Locul accidentului
Locul accidentului

Polițiștii și procurorii de la Fălticeni au continuat cercetările în cazul cumplitului accident de la Preutești în care un bărbat a fost călcat de o mașină, tânărul care se afla la volan fără a avea permis de conducere fugind de la fața locului.

Dacă tânărul care s-a aflat la volan a fost arestat, acum ancheta a ajuns și la un complice care, rezultă din anchetă, s-a implicat direct în încercarea de a ascunde urmele accidentului.

Reamintim, pe scurt, că în seara zilei de miercuri, 19 noiembrie, în jurul orei 20.30, o mașină a trecut pur și simplu peste un bărbat de 47 de ani, tot din comuna Preutești, care era căzut pe carosabil, pe drumului județean 208 Fălticeni – Dolhasca.

Șoferul nu a oprit și polițiștii l-au căutat ore bune.

A fost identificat abia a doua zi după-amiază, la locuința sa din Arghira, acolo unde se afla și autoturismul implicat în tragedie.

Alexandru Verdeanu, în vârstă de 22 de ani, din satul Arghira, comuna Preutești, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și conducere fără permis.

În cadrul anchetei s-a stabilit că, după producerea accidentului, tânărul de 22 de ani a condus autoturismul până la locuința unui alt bărbat din satul Arghira. Aici, complicele a luat o sticlă cu apă și a curățat porțiunile murdare de sânge.

Mai mult, apoi, tânărul de 22 de ani s-a urcat la volanul autoturismului și l-a condus până la marginea pădurii și înapoi, pe o distanță de circa 600 de metri, dus-întors, cu intenția de a murdări autoturismul cu noroi și a ascunde urmele care mai rămăseseră pe acesta de la accidentul rutier.

Așadar, un plan bine pus la punct pentru ascunderea urmelor.

Prin ordonanța din 25 noiembrie, organele de cercetare penală au dispus extinderea urmăririi penale cu privire la suspectul Paul-Andrei Slabu, acuzat că a contribuit direct la săvârșirea infracțiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Miercuri, 26 noiembrie, cel acuzat de complicitate a fost reținut în arest pentru 24 de ore.



Recomandări

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști
Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal
Mai bine de 3 ani de pușcărie pentru un tânăr care și-a bătut joc de clemența judecătorilor, după un accident mortal

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc