Aniversare

Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare

„Îngerașii” de la Blijdorp – „satul fericirii”

Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare, în prezența copiilor și adulților care sunt beneficiari ai centrului, în prezența personalului care zi de zi are grijă de persoanele cu dizabilități, a oficialităților și a invitaților din Belgia. Nu a fost o acțiune oarecare, ci una plină de emoții și bucurie, desfășurată în curtea instituției. Acțiunea, care a cuprins mesaje ale oficialităților și o poveste emoționantă creată de beneficiarii centrului de recuperare, a fost organizată de Asociația Blijdorp România, Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale și Fundația Cristos pentru România.
„Povestea celor 15 ani de… împreună”
Manuela Pohoață, șef Servicii sociale pentru adulți cu handicap „Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava, a fost cea care a moderat „povestea Blijdorp”, „povestea celor 15 ani de… împreună”, poveste în care, în neputința lor, copiii și mai apoi adulții cu dizabilități de la Blijdorp „ne-au învățat cât de importantă este răbdarea, cât valorează o strângere de mână sau ce putere are un zâmbet sau poate o șoptire numai de ei știută”.
Cel care cunoaște cel mai bine povestea celor 15 ani de Blijdorp la Suceava, pentru că este parte activă din poveste, este Ionel Ivan, președintele Asociației Blijdorp România. „«Blijdorp – O Nouă Viață» – 15 ani este o poveste de succes, spunem noi. În anul 2002 s-a deschis acest centru. În iunie s-a deschis Centrul de zi, cu două grupe de copii. În luna septembrie am ajuns la cele cinci grupe inițiale ale Centrului de zi. Fundația «O Nouă Viață», parteneră în acest proiect, a venit și a înființat Casa de tip familial, această casă care găzduiește la acest moment și copii din afara fostului spital de neuropsihiatrie de la Siret, dar inițial au fost copii doar de la Siret. Avem în acest moment, după 15 ani de activitate, servicii dezvoltate și pentru adulți. Începând cu anul 2008, avem Centrul de zi pentru adulți. Avem centru de recuperare pentru persoane adulte cu dizabilități. Am format un serviciu pentru adulți cu dizabilități, un centru de tip rezidențial și cele două centre de respiro pentru adulți și pentru copii. De la 1 iunie, Complexul acesta s-a mărit prin preluarea de către noi a două căsuțe de tip familial, de la Șcheia și Mihoveni, cu copii cu dizabilități pe care-i avem aici, alături de noi”, a spus Ionel Ivan.
Tot el a completat că la inițiativa Asociației Blijdorp Belgia, în 2003, s-a înființat prima echipă mobilă din țară. „Ea a fost preluată de DGASPC Suceava și a fost dezvoltată la nivelul câtorva orașe din județ. Ulterior, am încheiat parteneriate cu diferite școli, licee din județ, parteneriate cu fundații umanitare, Asociația părinților cu copii cu nevoie speciale, Fundația Cristos pentru România”, a mai adăugat Ionel Ivan.
Emoție și respect
Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat că îi cunoaște pe copiii și personalul Complexului de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” de 10 ani. „Când mă gândesc la acest centru, pot spune doar: emoție și respect. Emoție, prin ceea ce transmiteți, prin ceea ce faceți și respect față de dumneavoastră, echipa de la Blijdorp, o echipă foarte implicată, atât de aproape de copii, de aceste suflete, respect față de părinții care au copii aici și știu că sunt foarte implicați și le mulțumim, respect pentru acest parteneriat pe care-l derulați cu Blijdorp Belgia, care sper că continue”, a fost mesajul Nadiei Crețuleac.
Președinta Asociației SEVA, Angela Zarojanu, a spus la rândul ei că are un respect deosebit pentru personalul care lucrează la Blijdorp, pentru părinții care au copii aici, cărora le-a transmis multă putere și multă răbdare și i-a asigurat de tot sprijinul ei.
Misiune încheiată
La eveniment a fost prezentă și o delegație a Asociației Blijdorp Belgia, formată din Christine Van Mol și Kamiel Janssens. „15 ani este o perioadă lungă de timp”, a spus Kamiel Janssens. „Acum 20 de ani am încercat să găsim sprijin în această regiune. Christine Van Mol a găsit această regiune, iar cu toții am reușit să ridicăm acest centru. Ne bucurăm să fim aici, pentru că tot ce a oferit acest proiect a adus atâta bucurie în inimile copiilor și ale noastre, ale tuturor. Sunt mândru că am putut să construim această clădire, care împreună cu personalul și copiii formează ceea ce noi numim astăzi Blijdorp. Sunt foarte mândru de ceea ce s-a construit și sperăm că vom duce acest proiect mai departe”, a spus Kamiel Janssens, profund emoționat, fiind pentru ultima dată când a venit la Suceava în calitate de persoană delegată a fi responsabilă de legătura dintre Asociația Blijdorp Belgia și instituțiile partenere din România.
Tot ieri, în partea a doua a zilei, a avut loc o întâlnire a delegației belgiene cu reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și ai Consiliului Județean Suceava, în cadrul căreia a fost prezentată noua persoană delegată a fi responsabilă de legătura dintre Asociația Blijdorp Belgia și instituțiile partenere din România, dr. Christine Van Mol, vicepreședintă a Asociației Blijdorp Belgia.
„Îngerii” din „satul fericirii”
Cele mai emoționante momente ale acțiunii de ieri au fost create de „îngerașii” de la Blijdorp – „satul fericirii”. „Îngerii”, așa cum sunt numiți copiii cu dizabilități care de 15 ani trăiesc într-o lume aparte, în „satul fericirii”, care pentru ei este Complexul Terapeutic „Blijdorp România – O Nouă Viață” Suceava, și-au spus ieri povestea, în fața oaspeților din țară și din străinătate. Emoțiile au fost mari atunci când câțiva beneficiari ai Complexului Blijdorp, copii cu dizabilități, au montat pe un panou, asemeni unui joc de puzzle, mici „piese”, chipuri de copii, unii în scaune cu rotile, flori, jucării, icoane, o mică capelă, pentru ca, la final, noi toți să vedem imaginea Complexului terapeutic „Blijdorp România – O Nouă Viață” Suceava, cu „Casa Emmanuel”, Centrul de zi Blijdorp etc.
Evenimentul de ieri a creat în fiecare dintre noi o speranță că și acești copii nevinovați au dreptul și pot să trăiască în condiții normale, dacă sunt ajutați. Beneficiarii Complexului de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie “Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava au fost prezenți la toate acțiunile organizate în curtea instituției. Nu a lipsit tortul aniversar, cele 15 baloane alb-albastre înălțate spre cer, în cinstea celor 15 ani de activitate Blijdorp la Suceava și tradiționalul „La mulți ani!”, cântat de toți cei prezenți la eveniment.

Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat 15 ani de la înființare

Ionel Ivan, președintele Asociației Blijdorp România

Manuela Pohoață, șef Servicii sociale pentru adulți cu handicap „Blijdorp - O Nouă Viață” Suceava
Manuela Pohoață, șef Servicii sociale pentru adulți cu handicap „Blijdorp - O Nouă Viață” Suceava
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
Complexul de Recuperare “Blijdorp – O Nouă Viață” a marcat ieri 15 ani de la înființare
„Îngerașii” de la Blijdorp – „satul fericirii”
„Îngerașii” de la Blijdorp – „satul fericirii”

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Artistul fotograf Dimitrie Balint va expune, cu prilejul împlinirii a 95 de ani, expoziția „Retrospectiva optimistă”