Magazinele din centrul comercial Zimbru și birourile Poliției municipiului Suceava vor fi deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie electrică timp de câteva ore, din cauza lucrărilor de amenajare a Centrului Tradițiilor Populare, pe locul fostei uzine de frig a Patinoarului Areni.
Întreruperea programată a furnizării curentului electric va avea loc la începutul săptămânii viitoare, probabil luni, aceasta fiind necesară pentru a se face decuplarea de la vechiul transformator electric, din clădirea Uzinei de Frig, și cuplarea la noul transformator, montat pe aleea de acces la Patinoar.
Acesta este ultimul pas necesar pentru a fi demolată total clădirea Uzinei de Frig, pe locul căreia trebuie ridicat Centrul Tradițiilor Populare.
Reprezentanții firmei Muha, care execută lucrările, au precizat la comandamentul de ieri dimineață de la sediul Primăriei Suceava că îi vor anunța din timp pe cei afectați de întreruperea curentului electric, să își ia măsuri de siguranță, urmând ca împreună cu aceștia să stabilească și intervalul orar cel mai potrivit pentru decuplarea de la curent, astfel încât activitatea magazinelor din centrul comercial Zimbru și cea a Poliției municipiului să fie afectate cât mai puțin.