– Blonde, brunete sau roșcate, există femei care trăiesc toată viața complexate de fizicul pe care îl au
– Doamnele cu funcții din Primăria Suceava nu cred însă în complexul blondelor și consideră cei care au astfel de prejudecăți sunt, de fapt, complexații
Aluzii, fluierături sau chiar bancuri, toate fac parte din atitudinea plină de prejudecăți a unor domni, autohtoni, față de doamnele care au ales să-și vopsească părul blond. Nu toate aceste doamne se lasă însă impresionate de atitudinea lipsită de respect, deși nu puține sunt cele care trăiesc un complex al culorii părului.
Doamnele blonde din Primăria Suceava, care au ajuns să facă o carieră în administrația locală, nu par deloc impresionate de „bârfele” lansate cu răutate la adresa blondelor.
Viceprimarul Angela Zarojanu, care cochetează de ceva vreme cu nuanțele de blond, declară răspicat că nu a avut niciodată un complex al blondelor și consideră că prejudecățile au apărut din cauza faptului că există o tendință a femeilor de a-și colora părul blond.
– Misoginismul, în floare
„Cred că sunt remarce răutăcioase pentru că, din păcate, la noi misoginismul este în floare, iar bărbații au găsit un punct nevralgic creat artificial”, este de părere viceprimarul Angela Zarojanu, care vede în faptul că blondele dețin anumite funcții un lucru benefic, de vreme ce „blondul face fața mai luminoasă, mai zâmbitoare și mai prietenoasă”.
Despre bancurile cu blonde, viceprimarul Sucevei spune că, de foarte puține ori, îi răpesc cel mult un zâmbet. Fiind o feministă convinsă, fără a duce această convingere la extrem, bancurile despre femei nu-i sunt pe plac, preferând să vadă femei promovate profesional și privite pe picior de egalitate cu colegii de sex masculin.
– Bancuri bune
Când nu studiază documentații de urbanism, analizează planșe tehnice sau își pune semnătura pe autorizații de construcție, Ceraselei Prelipceanu, șefa Serviciului Urbanism din Primăria Suceava, îi place și să mai glumească pentru a destinde atmosfera de la serviciu.
Aceasta declară că, în ciuda faptului că este blondă, râde copios atunci când aude un banc bun, indiferent de subiectul acestuia. Bancurile cu blonde îi plac însă în mod deosebit. Ultimul banc cu blonde pe care l-a auzit este un dialog între două doamne ce se pot lăuda cu o podoabă capilară vopsită astfel.
– Blonde la duș
„Două blonde la duș:
Dă-mi, te rog, șamponul potrivit pentru părul meu.
Nu pot. Avem doar șampon pentru părul uscat, iar tu ai deja părul ud.”
Cerasela Prelipceanu este de părere că nu se poate vorbi despre egalitate între femei și bărbați, pentru că „personalitatea și inteligența face, de fapt, diferența între oameni”.
A ales să fie blondă în urmă cu 23 de ani și de atunci nu a mai renunțat la această nuanță pentru păr pentru că, spune ea, se simte foarte bine așa cum este. Pe de altă parte, nu consideră corectă asocierea culorii părului cu gradul de inteligență.
– Personalitatea, un sprijin
„O femeie ar trebui să fie delicată. Contează foarte mult modul în care te prezinți, atât fizic, cât și ca maniere. O femeie trebuie să fie, în primul rând, elegantă. Femeia-bărbat nu se poate face deloc plăcută. Pe mine, personalitatea m-a ajutat să nu fiu niciodată ridiculizată”, crede Cerasela Prelipceanu.
Șefa Biroului Buget din Primăria Suceava, Rodica Mandiuc, râde de fiecare dată când ascultă un banc inteligent despre blonde și crede că, dacă ar fi fost blondă naturală, nu ar fi deranjat-o atâta timp cât ar fi avut „creierul”, adică mintea pe care o are acum.
Este convinsă însă de faptul că bărbații adoră blondele, iar misoginii nu au prejudecăți legate numai de blonde, ci de femei în general.
– Trucuri
„O femeie se poate impune, în primul rând, prin moralitate, corectitudine și prin muncă, de fapt, ca orice om. Cel mai mult contează să fii vertical și foarte hotărât în ceea ce faci” este de părere Rodica Mandiuc.
În opinia acesteia, părul blond conferă luminozitate feței, dar poate deveni și un truc pentru a ascunde urmele lăsate de trecerea timpului. Complexele nu trebuie să vină, nici pe departe, din culoarea părului sau din alte aspecte ale fizicului unei femei, o femeie complexată fiind „într-adevăr lipsită de inteligență”.
Dincolo de toate aceste principii pe care a încercat să le imprime și în educația copiilor, Rodica Mandiuc savurează bancurile despre blonde.
„Două doamne în dialog:
Bruneta: Eu când beau cafea nu pot să dorm.
Blonda: Eu când dorm nu pot să beau cafea.”
– „Blondele, mai feminine”
Persoanele cu prejudecăți față de blonde nu sunt suficient de înțelepte și de puternice, este de părere șefa Serviciului Autorizare Corp Control Comercial din Primăria Suceava, Ileana Amariei, complexul blondelor fiind „o chestie legată doar de pigment”. A ales să devină blondă, din șatenă, din dorința de a-i conferi chipului o notă mai optimistă și un aspect mai tineresc.
„Am citit undeva că o femeie, până la 25 de ani, e frumoasă oricum. Între 25 și 35 de ani, femeile au frumusețea pe care și-o construiesc, iar după 35 de ani, frumusețea pe care o merită. Eu am ales să fiu blondă din dorința de a fi cochetă. Până la urmă, și unii bărbați au o notă de cochetărie în manifestările lor”, spune Ileana Amariei.
– Frumusețea, din interior
Frumusețea, în opinia acesteia, „stă în ochii privitorului”, iar dacă a fi blondă nu înseamnă obligatoriu a fi mai frumoasă decât celelalte femei, este normal ca starea de bine să vină de undeva din interiorul fiecăruia.
Despre bancurile cu blonde crede că au apărut din cauza faptului că blondele au o feminitate mai accentuată, fiind preferate de bărbați. Pentru că în viață totul trebuie să fie echilibrat și compensat, blondele au devenit subiect de bancuri.
Ileana Amariei recunoaște că bancurile cu blonde o amuză la fel de mult ca și cele cu Bulă, deși îi place mai mult să le împărtășească pe cele despre blonde.
– Rusul, americanul…
„Un rus, un american și o blondă discută.
Rusul spune: Noi am fost primii care am ajuns în spațiu!
Americanul: Noi am fost primii care am ajuns pe lună!
Blonda: Noi vom fi primele care vom ajunge pe Soare!
Rusul și americanul: Nu se poate ajunge pe Soare. Veți arde înainte de a ajunge acolo.
Blonda: Dar ce, crezi că suntem așa de proaste, ne vom duce noaptea…”

