Completări la legislația rutieră: Amendă pentru șoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură



Șoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranță sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârșitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, conform unei ordonanțe publicate în Monitorul Oficial, informează Mediafax.Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost modificată și completată printr-o ordonanță publicată în Monitorul Oficial din 29 august.Una dintre completările aduse legislației rutiere aduce sancțiuni pentru șoferii care nu transportă copiii în condiții de siguranță.Astfel, va fi sancționată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranță sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”.



Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat