Sâmbătă, 29 iulie, micii tenismeni care se pregătesc în cadrul secției de tenis a Clubului „Nada Florilor” Fălticeni au participat la două turnee organizate în sistemul Tenis10 de Federația Română de Tenis (FRT), la Iași și Bacău.
La turneul organizat la Iași de Clubul “Virgilius” au participat 16 tenismeni din urbea de pe Șomuz, deplasarea unei echipe atât de numeroase fiind sprijinită de Romfour, care a pus la dispoziția jucătorilor un microbuz. Jocul foarte bun și nivelul înalt de pregătire au făcut ca 12 jucători să urce pe podiumul de premiere la cele trei niveluri de joc: Roșu, Portocaliu și Verde. Locul I a fost obținut de Matei Strugariu, Ana Dumitru, Matei Moșneguțu, Iulia Pricob, pe treapta a doua a podiumului de premiere au urcat David Dumitru, Cosmin Strugariu, Ioana Lazer, locul III revenind micilor tenismeni Lorena Sîrbu, Maria Costea, Răzvan Grigore, Matei Ursache și Elena Tofan.
La turneul organizat la Bacău au participat doi copii, ambii urcând pe podium, David Arcip – Locul I și Iustin Andrei – Locul II.
“Au fost două turnee reușite, cu o participare numeroasă din toate județele Moldovei. La Iași copiii noștri au avut un comportament foarte bun, cucerind majoritatea medaliilor puse în joc. Dacă la turneul de la Iași ne așteptam la rezultate bune, surpriza a venit de la Bacău, unde am fost reprezentați de doi copii la categoria roșu, cu vârsta mai mică de 8 ani, și în premieră au jucat finala competiției la această categorie. După ce au câștigat toate meciurile din grupe, sferturi și semifinale, David Arcip și Iustin Andrei au fost aplaudați în finală de toți cei prezenți pentru jocul spectaculos. Iustin a condus cu 5-2 în finală, dar David a revenit spectaculos și a câștigat turneul. Felicitările adresate de organizatori copiilor noștri pentru modul cum au abordat competiția ne motivează și mai mult și sperăm ca de la competiția organizată la Comănești, sâmbătă, 5 august, să ne întoarcem cu cel puțin o medalie”, ne-a declarat instructorul de tenis Marcel Dascălu.
Doi copii calificați la Turneul Campionilor
Micii tenismeni fălticeneni și-au adăugat în palmares încă cinci medalii și acum o săptămână, în urma participării la turneele organizate în sistemul Tenis10 FRT, cât și Tenis10 MPG, la Iași, Brașov și Mamaia. La Iași, fălticenenii au ocupat podiumul la „Cupa Leo” la Nivelul Roșu (copii de 8 ani): Locul 1 – Ana Maria Dumitru, Locul 2 – Iustin Andrei, Locul 3 – David Dumitru. David Arcip s-a clasat pe primul loc la turneul Tenis 10 MPG, organizat la Brașov, iar Darius Avrămia a ocupat poziția a doua (Nivelul Portocaliu) la turneul de la Mamaia dotat cu Cupa Platinium și care a reunit tenismeni legitimați la cluburi din întreaga țară.
“Până acum avem doi copii calificați la Turneul Campionilor (Ana Maria Dumitru și David Arcip). Sperăm să mai avem unul, doi, pentru că nivelul de pregătire la care au ajuns acești minunați copii îi recomandă pentru rezultate și mai bune. Dăruirea și ambiția cu care se pregătesc la antrenamente îmi dau speranțe că în următorii ani vom avea plăcerea să urmărim tenis de calitate superioară oferit de micile talente fălticenene”, a mai precizat instructorul Marcel Dascălu.




