Acțiune

Competiții sportive pe teren redus, pe esplanada Casei de Cultură Suceava, cu ocazia Zilei Copilului

Duminică, 1 iunie, copiii cu vârste între 3 și 12 ani sunt așteptați pe esplanada Casei de Cultură din Suceava pentru a lua parte la o inedită acțiune organizată de clubul Luceafărul Bucovina 2012, în colaborare cu Primăria Suceava. Este o acțiune de promovare a sportului, care presupune amenajarea unor terenuri de dimensiuni reduse, 4×8 metri, pe care se vor derula jocuri la care vor participa copii cu vârste apropiate.
Competiția este denumită sugestiv „Finala junior”, iar la sfârșit copiii vor fi premiați cu diplome. Trebuie spus că evenimentul va începe la ora 9.00 și se va termina la ora 20.00.
Pentru a putea participa la aceste jocuri, fiecare copil va completa o fișă de înscriere. La sfârșitul jocului fiecare participant va fi fotografiat în tricouri de joc oficiale ale clubului Luceafărul Bucovina 2012 Suceava, iar pozele vor fi postate pe pagina oficială de Facebook. De asemenea, fișele completate vor fi introduse într-o urnă și fiecare copil va avea șansa să câștige la tombolă un premiu ce va consta în mingi și tricouri. Extragerea se va efectua la ora 18.30.
„Invit toți copiii din cadrul clubului nostru să-și cheme prietenii, colegii de clasă și nu numai să participe la aceste jocuri care vor fi cu siguranță distractive”, a declarat coordonatorul proiectului, Claudiu Sevaciuc.

Recomandări

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

Președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia