Tenis

Competiția rezervată veteranilor a ajuns la final



Ediția din acest an a Cupei Monitorul la tenis de câmp continuă într-un ritm destul de bun cu meciuri disputate în majoritate în faza a doua a competiției. În grupa rezervată veteranilor competiția a ajuns la final, astăzi urmând să aibă loc două meciuri de clasament, pentru locurile 5-6 și 7 – 8.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie la Bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției urmând să-și mai aducă aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultatele înregistrate ieri, 4 august

Joi, 4 august, ora 08.00 Tiberiu Avram Valentin Chidoveț Princ., Cons. II, Seria I Baza UNIREA 6-3, 6-1
Joi, 4 august, ora 10.00 Lucian PohoațăSimion Mercheș Princ., Semif. I, Seria II Baza UNIREA 3-6, 6-4, 4-6
Joi, 4 august, ora 14.00 Doru ȚibulcăBogdan Grosu Princ., Cons. I, Seria I Baza UNIREA 7-5, 6-0
Joi, 4 august, ora 17.00 Lucian Burlacu – Doru Bădăluță Princ., Cons. II, Seria II Baza UNIREA 6-3, 2-6, 3-6
Joi, 4 august, ora 07.00 Vasile Spânu – IonuțRădășanu Sec. Consolare I, Seria II BAZA IRE 6-2, 3-6, 3-6
Joi, 4 august, ora 08.00 Ovidu Donțu IonuțȚiprigan Princ., Retrg. II, Seria I BAZA IRE 7-5, 4-6, 4-6
Joi, 4 august, ora 19.00 Maricel Caba Vasile Siretean Princ., Cons. II, Seria II BAZA IRE 6-4 6-4

Meciuri programate astăzi, 5 august

Vineri, 5 august, ora 07.00 Ovidiu Moșuc – Corneliu Morari Sec. Cons II, Seria I Baza UNIREA
Vineri, 5 august, ora 09.00 Mihai Macarie Valentin Chidoveț Princ., Cons. II, Seria I Baza UNIREA
Vineri, 5 august, ora 17.00 Gabi Holovenciuc – Florin Tiron Sec. Lemn II, Seria I Baza UNIREA
Vineri, 5 august, ora 07.00 Iulian Semaca Răzvan Guzu Princ., Retrg. I, Seria II BAZA IRE
Vineri, 5 august, ora 07.00 Mihai Grămăticu Vasile Vrânceanu Veterani, Locurile 7-8 BAZA IRE
Vineri, 5 august, ora 09.00 Ioan CeucăIoan Bedicov Veterani, Locurile 5-6 BAZA IRE


Recomandări