Miercuri, pe 1 august, sunt programate meciurile fazei a doua a Cupei României la fotbal. Din păcate, Federația Română de Fotbal nu a făcut încă împerecherea echipelor și nici nu a putut fi nimeni contactat pentru a da detalii în acest sens. De asemenea, site-ul oficial al forului conducător al fotbalului românesc nu are practic nici o utilitate, fiind încărcat cu informații din an în paște. Nici de la Asociația Județeană de Fotbal nu am putut afla mai multe despre această problemă, astfel că formațiile Cetatea Suceava și Juventus Fălticeni nu știu până la această oră unde, când, sau cu cine joacă. „Este o enigmă totală în privința Cupei României, nimeni nu poate oferi nici un fel de informație, de parcă ar fi . Noi am declarat că dorim să acordăm o atenție specială acestei competiții, iar dacă vom fi anunțați în ultima clipă că suntem programați, atunci vom amâna amicalul de marți 31 iulie cu CFR Pașcani”, a precizat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.





