Ca urmare a solicitării mai multor cluburi, venite pe fondul vremii prielnice pentru fotbal din această perioadă, Comitetul de Urgentă al Asociației Județene de Fotbal a hotărât să prelungească cu două săptămâni sezonul de toamnă care trebuia să se încheie inițial pe data de 25 noiembrie, odată cu disputarea etapei a XV-a, ultima a turului. „Vrem să profităm de timpul favorabil și să jucăm în 2012 și primele două etape din retur, pentru că, în mod sigur, în debutul primăverii condițiile pentru fotbal vor fi mai nefavorabile decât acum. Prin această mișcare, nu vom mai fi forțați să programăm două etape intermediare în retur, lucru neagreat de marea majoritate a cluburilor, deoarece, așa cum știți, pentru a întocmi toată documentația necesară pentru barajul la Liga a III-a Federația Română de Fotbal ne obligă să anunțăm numele campioanei județene până la începutul lunii iunie”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
În cadrul aceleiași ședințe, Comitetul de Urgență a aprobat și o miniperioadă de transferări între tur și retur pentru echipele din Liga a IV-a, care se va derula între 26 și 30 noiembrie. Primele două etape din retur sunt programate în zilele de de 2 și 9 decembrie.