Începând din acest an, competențele în domeniul publicității și al concurenței neloiale au trecut la Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava. Conform Hotărârii de Guvern nr. 208/2005, în structura DGFP Suceava s-a înființat Compartimentul de ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate care a preluat activitățile precizate mai sus de la Oficiul Concurenței, finanțiștii fiind împuterniciți să constate și să sancționeze la sesizarea părții vătămate, a Camerei de Comerț sau din oficiu încălcarea prevederilor legale în domeniul concurenței nelegale și a publicității. Concurența neloială este definită ca fiind orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii. În funcție de criteriile frecvenței și importanța procedeelor folosite, faptele de concurență neloială care reclamă sesizarea lor către Direcția de Finanțe sunt următoarele: publicitatea neonestă, confuzia cu semnele distinctive ale rivalului de pe piață, denigragrea concurentului, dezorganizarea întreprinderii (prin racolare de personal, spionaj) și acapararea agresivă a clientelei. Legea nr. 148/2000 care reglementează protecția consumatorilor de produse și servicii, protecția persoanelor care desfășoară o activitate de producție, de comerț, prestează un serviciu sau practică o meserie sau o profesie, precum și protecția interesului public general împotriva publicității înșelătoare, a consecințelor negative ale publicității și care stabilește condițiile în care este permisă publicitatea comparativă abilitează și reprezentanții Direcției de Finanțe în a constata și sancționa la sesizarea persoanelor prejudiciate sau a asociațiilor de consumatori sau din oficiu încălcarea prevederilor legale referitoare la publicitate. Legislația în domeniul publicității interzice: crearea confuziei de piață între cel care își face reclamă și un concurent sau între mărcile de comerț, bunurile, denumirile comerciale ale unei firme și cele ale concurenței, discreditarea mărcilor de comerț, denumirilor de comerț ale unui concurent, profitarea în mod incorect de renumele unei mărci de comerț și prezentarea de bunuri sau servicii drept imitații sau replici ale unor bunuri sau servicii purtând o marcă de comerț sau o denumire comercială protejată.

