Compendiul introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a, DISTRIBUIT cu poșta în 40 de județe



Poșta Română a finalizat distribuirea, în 40 de județe, a Compendiului introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a, excepție făcând Capitala și județul Ilfov, scrie Mediafax.În ultima săptămână, Poșta Română a distribuit 158.245 de exemplare din Compendiul introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a, în baza contractului încheiat cu Ministerul Educației Naționale (MEN), privind prestarea de servicii de transport poștal rutier.”Transportul a fost asigurat, etapizat, pentru un număr de 40 de județe (excepție București și județul Ilfov) și s-a desfășurat conform graficului de livrare stabilit cu MEN, în condiții de maximă operativitate și siguranță. Astfel, Poșta Română a depus toate eforturile pentru ca, la început de an școlar, elevii din clasa a V-a să poată beneficia de acest compendiu”, potrivit unui comunicat de presă al companiei, postat pe site-ul instituției.



Recomandări

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

„Lira de Aur” și-a desemnat câștigătorii. Trofeul din acest an a fost obținut de pianistul Andrei George Țăranu, elev în clasa a XI-a