Este vremea comparațiilor absurde. Ion Iliescu spunea acum ceva vreme că legea lustrației este un stalinism întors pe dos. Ce o însemna asta? Din câte am învățat la istorie, în stalinism erai săltat noaptea cu mașina neagră și împușcat dacă exprimai cea mai mică îndoială despre victoria socialismului. În stalinism, atunci când a făcut carieră tânărul Ion lliescu, erai deportat dacă aveai ceva pământ și nu doreai să îl cedezi la CAP. Adică venea un securist și îți spunea că ai două ore să înghesui ce vrei într-o valiză și te trezeai a doua zi cu toată familia în Bărăgan, unde aveai trasată o parcelă cu o ață, loc de construit bordei. Cam așa era în stalinism.
Ce este lustrația? Un instrument prin care tinerele democrații din estul Europei încearcă să se pună la adăpost (cu succes echivoc, dar asta e altă discuție) de influența malefică a fostelor rețele de nomenclaturiști moștenite de la sistemul comunist. Ideea este că dacă comunismul a falimentat și ne-a lăsat vai de capul nostru nu ar fi tocmai indicat să ne lăsăm conduși de aceiași indivizi care doreau să ne dirijeze în construirea societății comuniste. Ideea lustrației nu era pe agenda inițială a revoluțiilor anticomuniste. Exista atunci speranța care s-a dovedit utopică că vor avea bunul simț să stea de o parte. Nu au stat. Și-au folosit resursele ca să rămână în continuare la putere. Iar Ion Iliescu este exemplul cel mai bun.
Dar ce li se întâmplă sărmanilor foști nomenclaturiști în caz că sunt lustrați? Sunt ridicați noaptea de acasă? Sunt trimiși la muncă forțată ca să construiască autostrăzi capitaliste? Sunt judecați în procese publice și declarați dușmani ai poporului capitalist? Așa ceva ar fi fost într-adevăr stalinism pe dos. Dar lustrația le propune să stea pe bară câțiva ani. Pot să facă afaceri liniștiți, pot să își scrie memoriile, pot chiar să fie șefi de partide. Doar că nu ar avea acces la anumite funcții publice. Așa stalinism ar fi vrut să trăiască și Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Mircea Vulcănescu și sutele de mii de români care putrezeau în închisori când făcea Ion Iliescu carieră. Frumoasă comparație lustrație – stalinism, nu am ce zice.
Acum, văd altă comparație la fel de puțin logică. CNSAS s-a apucat de cercetat dosarele înalților prelați. Ce mai zarvă, ce mai bucium. Atentat la Biserica națională, urlă Ziua. Bineînțeles, Traian Băsescu este la mijloc, știe sigur Sorin Roșca Stănescu. Chemat la audieri la CNSAS așa cum spune legea (pentru că e frumos să ceri și opinia împricinatului înainte să dai un verdict public), Bartolomeu Anania spune că această chemare îi amintește de cum era scos din carceră de securiști și chemat la interogatorii. Tot respectul pentru suferințele bătrânului prelat în pușcăriile comuniste, dar comparația tot mi se pare aberantă. Măcar pentru că securiștii nu te rugau frumos și nu te așteptau să vii cu șoferul propriu la sediul lor, te cam săltau de acasă și nici nu era clar când te mai întorci. Ca să nu mai zic că nu prea îndrăzneai să-i refuzi cu scrisori deschise prin presă. Deci, ce comparăm?
