Lipsă de combustibil

Companiile Egger și Schweighofer solicitate să sprijine cu rumeguș municipiul Vatra Dornei

președinte CJ
președinte CJ

Președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat în cursul zilei de ieri că dornenii riscă să rămână fără căldură până la sfârșitul acestei ierni în situația în care primăria nu va găsi soluții pentru asigurarea rumegușului necesar funcționării centralei termice. Cătălin Nechifor a arătat că aceleași probleme legate de stocurile de combustibil necesar pentru centrala termică se înregistrează și în Suceava.
„Atât la Suceava, cât și la Vatra Dornei, avem dificultăți majore în sensul că există riscul ca autoritățile locale să nu poată asigura livrarea agentului termic în această perioadă. În toate prognozele meteo se anunță încă o perioadă rece, și asta înseamnă că teoretic, cel puțin până pe data de 15 martie, va trebui să asigurăm agent termic”, a declarat Nechifor.
El a arătat că la Vatra Dornei se asigură în continuare căldură, însă doar după ce compania Kronospan a acceptat să vândă primăriei acestui municipiu o parte din rumegușul pe care îl colectează de la gaterele din județul Suceava și pe care în mod normal îl folosea în producție. El a adăugat că face o invitație către companiile austriece Egger și Schweighofer să accepte să cedeze o parte din rumegușul pe care îl folosesc în producție, astfel încât primăria din Vatra Dornei să poată asigura combustibil pentru centrala termică. El a adăugat că la Vatra Dornei ar fi nevoie de o cantitate de 10.000 de metri cubi de rumeguș pentru a se putea asigura agentul termic până la finalul acestei ierni.
Șeful administrației județene a spus că primăria din Vatra Dornei plătește pentru rumegușul care îl ar urma să-l preia de la aceste companii.

Recomandări

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor