Contrabanda cu țigări aduse din Ucraina pe fâșia verde de pe raza județului Suceava, dar și prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, se menține la cote ridicate. Asta în ciuda faptului că în ianuarie 2017 avea o cotă de 16,2% din ceea ce înseamnă piața neagră, cu 1,9% mai puțin față de nivelul de 18,1% din noiembrie 2016, potrivit unui studiu realizat de Novel Research.
„Cu 37,6%, regiunea Nord-Est rămâne și la începutul anului 2017 cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, cu toate că procentul e în scădere cu 9,3% față de noiembrie 2016. Din punct de vedere al provenienței, categoria «cheap whites» continuă să dețină și în 2017 cea mai mare pondere (57,6%), urmată de produsele provenite din Moldova (19,1%, în creștere cu 6,2% comparativ cu noiembrie 2016) și Ucraina (17,3%, în scădere cu 2,1%)”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.
În tentativa de a diminua cât mai mult contrabanda, companiile de țigarete din România s-au arătat dispuse să contribuie cu fonduri pentru a veni în sprijinul autorităților statului. Una dintre aceste măsuri vizează și Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde se vor derula o serie de acțiuni concrete.
„Înregistrăm o premieră notabilă pentru ultimii patru ani, și anume că, în ianuarie, contrabanda scade simbolic. Regiunea de nord-est continuă să fie însă un pol al pieței negre și de aceea, în prima parte a acestui an, vom sprijini o nouă campanie publică de conștientizare a pericolelor generate de contrabandă, campanie ce se va derula în parteneriat cu autoritățile de aplicare a legii. Pentru acest an, în domeniul combaterii comerțului ilicit, compania JTI are în plan o serie de alte acțiuni concrete: sprijin pentru construirea și dotarea unei hale de control al autovehiculelor, pe sensul de intrare în țară, în Vama Siret, suport pentru formarea specialiștilor care vor opera scanerele și, de asemenea, sprijin pentru achiziționarea și formarea a 12 câini, care vor fi antrenați pentru depistarea țigaretelor, înlocuind primii câini ai Vămii, intrați în serviciu în 2006-2007, care urmează să se pensioneze. Suntem foarte fericiți că «pensionarii» vor continua să locuiască alături de familiile colegilor lor de echipă, agenții vamali ”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.
Nu a fost avansată o dată până la care noile măsuri vor fi implementate, dar cel mai probabil acest lucru se va întâmpla până la mijlocul acestui an.
Măsuri
Companiile de țigarete din România investesc bani pentru a stopa contrabanda cu țigări prin PTF Siret
