Spectacol de gală

Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava



Scenă din spectacol
Scenă din spectacol

Compania Teatrală Bucovina a prezentat duminică, în Sala Mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, spectacolul de gală cu piesa „Plicul”, de Liviu Rebreanu, spectacol care a marcat reînvierea teatrului sucevean.
Reînviere după zece ani de la stingerea ultimei încercări de a menține în urbe o trupă profesionistă, încercare care putea să-i confere Sucevei nu doar statutul de aglomerare în jurul unui bazar, ci cununa sub care viața culturală din zonă avea toate șansele de a nu fi marginalizată într-un astfel de areal cu bogate filoane de talent și spiritualitate.
Sală arhiplină, într-un oraș asediat de iarnă
Compania Teatrală Bucovina, care prin inițiatorii și animatorii săi și-a propus să reinstituționalizeze teatrul la Suceava, pentru ca gongul să bată din nou în Cetate, a trecut duminică, prin prezentarea acestui spectacol, testul capacității de selectare și constituire a unei echipe artistice, în care, deși aportul sucevenilor este deocamdată redus, nădăjduim că va avea consistență cu timpul.
Semnalul reînvierii teatrului sucevean a fost receptat chiar mai bine decât se așteptau organizatorii.
Într-un oraș asediat de iarnă, în care printre mormanele de zăpadă publicul afluia către Casa de Cultură în șir indian, pe cărărui mărunt bătucite cu piciorul, sala a devenit în scurt timp arhiplină.
În momente de criză se aleg valorile
O premieră la care mai marii locului (după principiul “ăsta-s eu, cine sunteți voi?”) nu s-au mai așezat în „capul trebii”, prezența lor fiind de data aceasta discretă. Evident, un semn de normalitate, care a scutit atât organizatorii, cât și publicul prezent la spectacol de „piruete” în spatele obișnuitelor măști de conjunctură.
O premieră pe care Doru Popovici, prezentatorul autohton al manifestării, a apreciat-o, în acest context al reînvierii activității teatrale, ca fiind „cel mai important eveniment spiritual din existența noastră în ultimii 20 de ani”. Eveniment care în urbea noastră provincială va declanșa, mai mult ca sigur, polemici, dispute vizând fie inițiatorii reînființării teatrului la Suceava („de ce ei, și nu alții?”), fie momentul ales („de ce acum?”), la care prezentatorul a oferit preventiv un răspuns: „Pentru că în momente de criză se aleg valorile!”.
Un colectiv de actori care a ridicat sala în picioare în aplauze prelungite
Spectacolul, realizat în regia maestrului Al. G. Croitoru (asistent regie – Rodica Dominte, regie tehnică – Ștefan Csukat, sonorizare, lumini, efecte speciale – Adrian Vulpe, realizare scenografică – Gonda Cojocariu) a adus în scenă un colectiv de actori care a ridicat la final sala în picioare cu aplauze prelungite. Un colectiv în care puntea de legătură cu teatrul sucevean de acum mai bine de două decenii (când a sunat gongul primului teatru profesionist în urbe) a fost realizată de actorul Adrian Păduraru (căruia publicul i-a adus reverența cuvenită și l-a aplaudat cu energie la intrarea în scenă), colectiv alcătuit din actorii Iulia Moise, Mircea Anca, Adrian Hostiuc, Constantin Florescu, Florin Șerbănescu, Dan Apăvăloaie, Maricica și Ionel Davidiuc și Adina Fărtăiș.
O piesă din dramaturgia interbelică cu subtile înțelesuri contemporane
„Plicul”, de Liviu Rebreanu, o piesă din dramaturgia interbelică, extrem de actuală și astăzi, le-a oferit spectatorilor, într-o interpretare care merită toate felicitările, subtile înțelesuri contemporane.
Mecanisme administrative de culise în care interesele personale sunt deasupra celor ale comunității, angrenaje de afaceri în familie și între cei apropiați, corupția și oportunismul practicat cu dezinvoltură, aspecte ale vieții social-politice care sunt neschimbate de mai bine de 80 de ani (piesa de teatru a fost scrisă de Liviu Rebreanu în anul 1923), au constituit straturile de conținut ale acestei piese.
Și replicile, parcă decupate din realitatea zilelor noastre: „Ciocul mic, acum noi suntem la putere”, sau „Plătim, că doar nu dăm din banii noștri”, până la îngânarea cântecului „Pușca și cureaua lată…”.
O reușită punere în scenă, cu fulgurante efecte de fundal (realizate prin proiecție de imagini), un spectacol prin care s-a marcat un nou început în reînvierea și reinstituționalizarea teatrului profesionist la Suceava.
Diplome de excelență pentru colectivul Teatrului Popular “Matei Millo”
Spectacolul de gală de duminică a constituit un prilej pentru reîntâlnirea membrilor colectivului Teatrului Popular “Matei Millo”. O reîntâlnire pe scenă, dar nu sub masca rolurilor, ci în cadrul unei ceremonii de recunoștință pentru cei care și-au înscris numele în istoria teatrului sucevean.
O ceremonie în care Rodica Dominte, care a rugat spectatorii să mai zăbovească o clipă în sală, i-a chemat alături pe scenă pe cei care au mai putut răspunde chemării, foștii directori ai Casei de Cultură, scenografi, regizori, actori, personal tehnic și administrativ, oferindu-le, ca semn de prețuire, câte o Diplomă de excelență pentru întreaga activitate depusă.
„Îmbătrânesc stejarii, dar ghinda le rămâne”
Încheiat în aplauze, cu repetate chemări în scenă a întregului colectiv de realizatori, spectacolul a avut la final un moment special.
Pictorul și dramaturgul sucevean George L. Ostafi i-a oferit, în fața publicului, maestrului Al. G. Croitoru un tablou în ulei reprezentând un stejar cu frunzișul îngălbenit (purtând pe verso o dedicație cu textul „Îmbătrânesc stejarii, dar ghinda le rămâne”) și volumul său “Amprente pe flăcări”, care cuprinde opt piese de teatru, într-o ediție îngrijită de Dumitru Brădățan, coordonată și tipărită cu sprijinul prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, volum cu coperta și grafica de interior realizate de artistul plastic sucevean Anghel-Vasile Siminiuc.


Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Diplome de excelenta pentru colectivul Teatrului Popular Matei Millo
Diplome de excelenta pentru colectivul Teatrului Popular Matei Millo
Maestrul Al. G. Croitoru si pictorul si dramaturgul George L. Ostafi
Maestrul Al. G. Croitoru si pictorul si dramaturgul George L. Ostafi
Scenă din spectacol
Scenă din spectacol
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Spectacol de gală: Compania Teatrală Bucovina a reînviat teatrul la Suceava
Scenă din spectacol
Scenă din spectacol


Recomandări