Compania de Reasigurare Împotriva Dezastrelor (CRID), societatea care va asigura managementul programului național de asigurare obligatorie a locuințelor, ar putea fi înființată până la finele lunii august, a declarat, marți, Radu Mircea Popescu, consilier al ministrului Administrației și Internelor (MAI).
„CRID va fi înființată de societățile abilitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să participe la acest program, autoritatea de reglementare urmând să adopte o serie de condiții în acest sens. Cotele de participare la capitalul social al CRID vor fi stabilite în funcție de negocierile dintre asigurători”, a adăugat Popescu, prezent la Forumul Internațional de Asigurare și Reasigurare, organizat la Sinaia.
El a mai spus că reprezentanții CSA și cei ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România lucrează la redactarea textului legii, proiectul de act normativ urmând să fie gata până la finele lunii iunie.
„Conform memorandumul încheiat în luna aprilie, legea trebuie să intre în vigoare la începutul anului 2007”, a spus Popescu.
– Toate locuințele trebuie asigurate împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren.
Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, a anunțat în luna aprilie că toți proprietarii vor fi obligați să își asigure locuințele împotriva dezastrelor naturale.
El a menționat că Guvernul a aprobat un memorandum care prevede că toate locuințele trebuie asigurate împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren.
Asigurările vor fi obligatorii doar pentru construcțiile destinate locuirii, dar nu și pentru dependințe și bunurile din interiorul locuințelor.
Polițele de asigurare vor fi emise de societățile abilitate de CSA, care vor efectua și constatarea daunelor și vor acorda sumele aferente despăgubirilor.
Valoarea maximă garantată va fi de 20.000 de euro, pentru care fiecare familie va plăti o primă anuală de 20 de euro, indiferent unde este situat imobilul.
„Suma de 20 euro va fi plătită de proprietarii de apartamente și vile. Pentru casele din cărămidă arsă, piatră naturală sau alte materiale, fără cadre din beton armat, valoarea asigurată se va ridica la 12.000 de euro, iar locuințele cu pereți din lemn, cărămidă nearsă, paiantă sau alte materiale asemănătoare vor fi asigurate pentru suma maximă de 6.000 de euro. Pentru aceste sume încă nu s-a stabilit nivelul primei”, a precizat consilierul.
– Guvernul va acorda subvenții pentru plata primelor de asigurare pentru beneficiarii de ajutor social
Potrivit lui Popescu, Guvernul va acorda subvenții pentru plata primelor de asigurare pentru beneficiarii de ajutor social. El a mai spus că societatea de reasigurare va fi scutită de plata impozitului pe profit, în timp ce primele de asigurare vor fi deductibile la calculul impozitului pe venit.
Reprezentantul MAI a afirmat că statul român va acorda CRID un împrumut de până la 300 milioane de euro pentru achitarea primei aferente programului de reasigurare pe piața internațională, urmând ca plata creditului să aibă loc ulterior din sumele plătite de proprietarii de imobile.
El a precizat că proprietarii de locuințe care nu vor să încheie polițe de asigurare obligatorie vor figura în evidențele Administrației Finciare ca debitori, în acest scop urmând să fie creată o bază de date, gestionată de CRID, pe baza informațiilor primite de la asigurători.
„Pe de altă parte, cei care au deja încheiată o poliță de asigurare nu vor fi obligați să încheie un alt contract de asigurare, asigurătorul urmând să cedeze din valoarea primei încasate suma de 20 de euro către CRID”, a spus Popescu.
El speră ca, după primul an de aplicare a legii, circa 50% din imobilele României să fie asigurate împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren.