Compania de Drumuri a primit patru oferte pentru livrarea de roviniete în perioada 2008-2009



Un număr de patru firme, respectiv Tipoholding, Imprimeria Națională, Eltronis și Base Consulting au depus, miercuri, oferte pentru livrarea de roviniete în perioada 2008-2009, valoarea estimată a contractului fiind de 47,22 milioane de lei.
Scopul acordului cadru este de a livra în acest an minim șapte milioane și maxim nouă milioane de roviniete pentru o zi, o săptămână și o lună, respectiv minim 2,5 milioane și maxim trei milioane de roviniete cu valabilitatea de un an, se arată într-un comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Pentru anul viitor, firma câștigătoare va livra între zece și 14 milioane de roviniete pentru o zi, o săptămână și o lună și între patru și 5,5 milioane de roviniete valabile un an.
Durata acordului cadru este de doi ani, între 2008 și 2009, și se estimează a fi încheiate două contracte subsecvente în perioada de derulare a contractului.
Acordul cadru va fi atribuit prin licitație deschisă, în funcție de cel mai scăzut preț.