Compania americană Pike Electric Corporation tatonează terenul în vederea construirii liniei electrice de înaltă tensiune Suceava-Gădăleni (localitate în județul Cluj). Reprezentanți ai companiei au avut ieri discuții pe această temă cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Flutur a declarat că americanii vor să investească și într-o linie de înalt voltaj Suceava- Bălți (Republica Moldova).
Flutur a declarat: „Interesul lor este să construiască această linie de înaltă tensiune și au dorit să aibă discuții cu autoritățile locale. Pașii sunt, în ordine, următorii: discuții la Ministerul Economiei, la Transelectrica și, dacă vor avea șanse la licitație să fie desemnați, pe urmă trebuie să discute cu autoritățile locale, pentru că e vorba de terenuri, accesul în teren, drumuri de acces, exproprieri, despăgubiri. Au fost și în Republica Moldova pentru că au și acolo interese economice, fiind o corporație foarte mare”, a declarat Flutur.
Pike Electric și-a exprimat interesul pentru eventuala participare a corporației la modernizarea infrastructurii și liniilor de distribuție a energiei electrice în Moldova, dar și pentru dezvoltarea în Republica Moldova a proiectelor în domeniul surselor regenerabile de energie, în special în baza procesării deșeurilor.
Investiții
Compania americană Pike tatonează terenul pentru construirea liniei electrice de înalt voltaj Suceava- Gădăleni (Cluj)
