La Căminul cultural Drăgoiești s-a desfășurat duminică, 20 martie a.c., faza zonală Humor a celei de-a IX-a ediții a Festivalului-concurs de interpretare a folclorului muzical-coregrafic „Comori de suflet românesc”.
Promovarea valorilor autentice ale culturii tradiționale
Festivalul, care are un caracter educativ pentru artiștii amatori din mediul rural, își propune “să sensibilizeze opinia publică în vederea identificării valorilor culturale tradiționale specifice fiecărei vetre folclorice”.
Potrivit regulamentului, festivalul-concurs are ca obiective promovarea valorilor autentice ale culturii tradiționale (muzică, joc, obiceiuri, port, instrumente populare), revitalizarea formelor de manifestare culturală colectivă tradițională, descoperirea și promovarea talentelor din județul Suceava și stimularea activităților cu caracter folcloric.
În această etapă a concursului sunt îndrumate și selectate formațiile cu nivel artistic pentru faza finală a festivalului.
Formații de dansuri, de fluierași, fanfară, dar și soliști vocali și instrumentiști
La faza zonală Humor, care s-a desfășurat duminică, având ca organizatori Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina (CCB) – prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, primăria, Consiliul Local și Căminul Cultural al comunei Drăgoiești, au participat:
Formația de dansuri „Pădurețul” din Pârteștii de Sus – Cacica, instructor Nicolae Sava, coregraf Nicanor Gherman; formația de obiceiuri „Șezătoarea” Drăgoiești, instructor prof. Daniela Baltaru; formația de dansuri populare pe trei generații Drăgoiești, instructor Iulia Nițan; formația de fluierași Drăgoiești, instructor Vasile Cucu; Fanfara din Drăgoiești, instructor Vasile Cucu.
În afara concursului au evoluat solista vocală Doina Petroaie, care a fost și prezentatoarea festivalului, instrumentistul Alin Bondar – la clarinet, solistul vocal Ciprian Petroaie și instrumentistul Adrian Gavrilescu – la clarinet.
Alături de cei care se îngrijesc de „autenticitatea portului, graiului și cântecului bucovinean”
Juriul a fost alcătuit din președinte – Emil Havriliuc, dirijor, consilier artistic CCB, membri fiind – Petre Horvat, directorul Școlii de Arte “Ion Irimescu” Suceava, coregraful Ion Băițan, și Ion Ilișescu, consilier superior în cadrul Direcției pentru Cultură Suceava.
La manifestarea de la Drăgoiești, noul director general al Centrului Cultural Bucovina, prof. Sever Paraschiv Dumitrache, i-a asigurat pe participanți că instituția pe care o coordonează este „alături de sufletele care vibrează românește”, de cei care se îngrijesc de „autenticitatea portului, graiului și cântecului bucovinean”, oferindu-le în continuare o îndrumare competentă prin aparatul de specialitate de care dispune.
Primarul Vasile Petroaie a mulțumit la rândul său Consiliului Județean Suceava, Centrului Cultural Bucovina și Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale pentru buna colaborare, iar locuitorilor comunei Drăgoiești pentru participarea la manifestare.