„Comoara din adîncuri”



„Comoara din adîncuri”
„Comoara din adîncuri”

„Poporul român din Bucovina”
În posițiunea poporului atacat se află și poporul român din Bucovina. Avantgardele rutene, în formă de colonii, sunt înaintate în cele mai românești districte. Sub presiunea neoprită a puvoiului galițian, elementul rutean din disparente începuturi, a crescut mereu, parte prin emigrări, parte desnaționalisând nordul Bucovinei cu frumusețea lui de popor român, bogat în cele mai istorice nume de familii românești. Sporirea elementului rutean s’a făcut pas pe pas, prin decurs de un secol, în detrimentul nostru”.
„Deșteptarea”, Anul X, nr. 26, Cernăuț, Duminecă 31 Martie 1902.
„Noul primar al Sucevei”
Vineri, 12 Martie, dl. secretar șef Hacman a fost la Suceava și a instituit ca președinte al comisiei orașului pe d-l prim consilier Iancu Avram. După ce a adresat cuvinte de mulțumită și recunoștință d-lui consilier Epaminonda Voronca, care a îndeplinit până acum această funcțiune, și a arătat nădejdea că dl. Avram va ști să introducă cea mai bună ordine în gospodăria orașului, să conducă primăria spre mulțămirea populațiunii întregi, înțelegând că interesele orașului și ale populațiunii lui trebuie coordonate întru toate interesele statului și ale neamului”
„Glasul Bucovinei”, Anul III, Nr. 376, Martie 1920.
„Comoara din adîncuri”
Prin galeria îngustă și întortocheată pășea grăbit un tînăr miner. Lumina lămpii de carbid dansa tremurător pe pereții galeriei, iar picăturile de apă care se prelingeau pe pereții zgrunțuroși păreau un buchet de nestemate. Minerul Petrea Panaite înainta grăbit prin galerie. Se ducea spre frontul de lucru, acolo unde ortacii lui extrăgeau din măruntaiele pămîntului prețioasa comoară ascunsă în adîncuri – minereul de mangan”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3824, Suceava, Joi 24 martie 1960.



Recomandări